Exclusiv Gigi Becali i-a întins o bancnotă de 500 € unui călugăr de la Muntele Athos, apoi a tras-o și ”a râs satanic”! ”Șterge aia”
articol scris de Digi Sport05.09.2025, 15:57
De-a lungul timpului, Gigi Becali (67 de ani) a mers de multe ori la Muntele Athos și a donat sume impresionante chiliilor românești de acolo.
Special CM handbal feminin: România - Senegal, vineri, 16:30, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Unirea Slobozia, vineri, 20:30, DGS 1
În urmă cu puțin peste un an, fostul internațional Adrian Ilie estima că patronul FCSB-ului le-a dat călugărilor de pe Sfântul Munte aproximativ 25 de milioane de euro. Cu toate acestea, au existat și momente controversate cu Gigi Becali în prim-plan, în călătoriile sale.
Decebal Rădulescu: ”Călugărul voia să ia banii și dumneavoastră îi trăgeați înapoi”. Gigi Becali: ”A fost o glumă între noi”
În jurul anului 2010, pe internet a apărut un clip video considerat batjocoritor în mediul online, în care finanțatorul grupării roș-albastre tenta pe unul dintre călugări cu o bancnotă de 500 de euro, pentru ca mai apoi s-o tragă și să râdă copios alături de cei care-l însoțeau.
Galerie Foto
Jurnalistul Decebal Rădulescu a amintit de această întâmplare, iar Gigi Becali a explicat că tot ce s-a întâmplat atunci era doar o glumă pusă la cale chiar de către ceilalți călugări prezenți. Omul de afaceri a recunoscut că multe persoane i-au cerut să șteargă imaginile, însă, pentru că nu le postase el, acest lucru nu s-a putut. Cumva, clipul a dispărut totuși din spațiul online.
”Eu nu pot să uit, cred că acum 20 de ani, erați pe Muntele Athos, aveați o tuflă de 500 de euro în mână și... Eu de atunci nu prea... Mi s-a părut așa...
Îi întindeați călugărului câte 500 de euro, un călugăr care avea o problemă, voia să ia banii și dumneavoastră îi trăgeați înapoi și râdeați satanic”, a transmis Decebal Rădulescu, la emisiunea Liga Digisport.
”Nu, glumeam cu el. Pe el îl chema Dometie. Era la chilia Sfântul Gheorghe, îl țineau închis pentru că-l pierdeau. El, săracul, era bolnav. Și-mi spuneau mie călugării să mai glumim cu el. Eu am dat mulți bani acolo.
Noi râdeam împreună ceilalți călugări: `Ia întindeți-i bani, să vedeți că știe de bani`. Și eu îi întindeam. Era o glumă. Până la urmă, îi dădeam 50.000, 100.000. Deci făceam glume cu părintele Dometie. Și apoi foarte mulți m-au rugat: `Șterge aia, șterge aia!`.
Eu nici nu știam la vremea aia... A fost gluma noastră, glumeam între noi. Erau călugării ăia care-l iubeau și ei îmi spuneau să fac gluma asta, să râdem cu el. După aia îi dădeam tot pachetul de 50.000. Eu habar n-aveam pe vremea aia de unde să-l șterg”, a explicat Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , muntele athos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Institutul Pantone a desemnat „Cloud Dancer” (PANTONE 11-4201) drept culoarea anului 2026, o nuanță...

















