Timișoara s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Viitorul și a ajuns astfel la a treia victorie în acest sezon. Golul bănățenilor a fost marcat de Cârstocea din penalty. Lovitura de la 11 metri a fost acordată după un duel între Carp și Străuț.

După meci, Gică Hagi s-a arătat extrem de supărat pe jucătorii săi și consideră că aceștia ar fi putut să se dăruiască mai mult în partida de pe Dan Păltinișanu.

"Ambele echipe au avut ocazii, putea oricine să câştige. A fost ziua lor, au ştiut să speculeze mai bine. V-am spus că e un campionat echilibrat, în care diferenţele sunt mici.

Sunt supărat pe jucători, puteau să facă mai mult. Am pregătit meciul cum trebuie, ştiam că ne aşteaptă o partidă grea. Am avut o perioadă bună, din păcate a venit acest meci. O să pun la punct ce nu e în regulă", a declarat Gică Hagi, la finalul jocului.

Prestaţia modestă de astăzi ar fi putut să îşi găsească un alibi în faptul că doi dintre jucătorii de bază - Romario Benzar şi Răzvan Marin - au fost obosiţi, după dubla României cu Armenia şi Kazahstan. Hagi a fost cât se poate de categoric în această privinţă, demontând varianta.

"Cei care au fost la lot au jucat bine. Problema a fost la ceilalţi, ei au jucat slab", a mai spus Hagi.