După ce Tribunalul București a decis anularea mărcilor Fotbal Club Universitatea Craiova şi FC Universitatea Craiova, ceea ce înseamnă că CSU Craiova a câştigat dreptul de a folosi celebră siglă cu leul a "Ştiinţei", oficialii echipei de fotbal din Bănie au luat, la rându-le, o decizie extrem de importantă.

Pavel Badea, președintele celor de la CSU Craiova, a spus, într-o declarație pentru gds.ro, că așteaptă ca decizia să devină irevocabilă, după care o vor dona.

”Noi, cei la CS Universitatea, avem acele drepturi legate de siglă, de palmares, de culori, numele. Să știți că în momentul în care vom avea o decizie irevocabilă, o să donăm această siglă cu leul Primăriei din Craiova.

Noi rămânem cu sigla clubului mamă, cea cu dungile, iar pe cea cu leul o vom dona primăriei, pentru că această echipă a fost mare datorită susținerii comunității acestui oraș și e normal să le aparțină craiovenilor”, a spus Badea.

Decizia judecătorilor l-a lăsat fără replică pe Adrian Mititelu, finanțatorul celor de la Universitatea Craiova, care a spus că nu renunță la luptă și că va merge până la CEDO.