Mirel Rădoi e dorit pe bancă de FC Brașov, fostul tehnician al Stelei urmând să se decidă până miercuri dacă acceptă oferta clubului de sub Tâmpa. Club care vrea să mai aducă de la Steaua și doi jucători.

Romeo Pașcu, unul dintre conducătorii lui FC Brașov, a recunoscut discuția cu Rădoi, dar și faptul că a venit la București și pentru a negocia aducerea a doi jucători ai campioanei la Brașov.

“Nu m-am întâlnit doar cu Rădoi, m-am întâlnit și cu Dică, dar și cu alți oameni de fotbal. Pe noi ne interesează să aducem jucători și vrem să-i împrumutăm de la Steaua pe Vlad Mihalcea și pe Rareș Enceanu. Vom vedea dacă vom reuși să-i aducem.”, a spus Pașcu

Enceanu, foto, 21 de ani, și Mihalcea, 17, au fost crescuți de FC Brașov și niciunul dintre ei nu s-a impus în tricoul Stelei. Enceanu a evoluat în 11 meciuri din acest sezon al Ligii 1, în vreme ce Mihalcea doar în 4.