VIDEO Dunărea Călărași - UTA 3-1. Manșa întâi a barajului ocupantelor locurilor 2 din eșalonul secund a avut parte de un moment hilar, care i-a avut în prim-plan pe mijlocașul oaspeților, Dumitru Copil, pe arbtitrul Marius Avram și pe crainicul stadionului din Călărași.

În minutul 87 al meciului disputat pe 1 iunie, de "Ziua Internațională a Copilului", nouarul oaspeților de la UTA a comis un fault sancționat de centralul Avram cu un cartonaș galben. Înainte de a anunța evenimentul pentru publicul prezent în tribune, crainicul gazdelor, impulsionat de victoria care se contura pentru Dunărea, a lansat o glumă la adresa fotbalistului care a jucat și în Scoția, la Hearts of Midlothian.

"Nu-i da galben, domn' arbitru, că azi e ziua lui!", s-a auzit la stația de amplificare a stadionului, iar publicul a întâmpinat momentul cu aplauze și râsete. Apoi, a venit și anunțul: "Jucătorul cu numărul 9 avertizat se numește Copil. Dumitru Copil".

Peste numai câteva secunde, Dumitru Copil (26 de ani) a fost schimbat, lăsându-i locul pe teren lui Adrian Petre.

Returul barajului dintre ocupantele locurilor 2 din cele două serii ale Ligii a 2-a se dispută sâmbătă, 4 iunie, de la ora 18:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro.

Învingătoarea din această dublă va juca un nou baraj, împotriva lui FC Voluntari, decisiv pentru configurația primelor două ligi în sezonul următor. Ilfovenii s-au clasat pe locul 6 în play-out (locul 12 în Liga 1).