Atacantul echipei AS Monaco, Radamel Falcao, va putea reveni pe gazon dacă rezultatele de joi, în urma unui examen neurologic, vor permite acest lucru. Columbianul suferise o comoţie cerebrală în partida cu Nice, din etapa a 6-a a campionatul Franţei.

În meciul de pe Allianz Riviera, atacantul lui Monaco s-a izbit puternic de portarul gazdelor Yoan Cardinale, la finalul primei reprize, lovindu-se la cap. Columbianul Radamel Falcao şi-a petrecut chiar și noaptea de după meci în spital. Potrivit medicilor, rezultatul analizelor a arătat că jucătorul nu are probleme grave, dar a fost nevoit, conform protocoalelor în vigoare, să rămână sub supraveghere medicală.

Columbianul a reluat antrenamentele în cursul acestei săptămâni, iar în cursul zilei de mâine va efectua un examen neurologic. Dacă rezultatul examenului va permite, atacantul are șanse să facă parte din lotul pentru meciul cu Montpellier.