Dinamo a obținut prima victorie în grupele Ligii Campionilor, la revenirea în această fază a competiției după 11 ani. ÎN DIRECT la Digi Sport 4, roș-albii au făcut un meci excelent cu Motor Zaporoje și au reușit să se impună la 4 goluri diferență, scor 35-31. A fost primul meci de Liga Campionilor găzduit de Sala Dinamo, la handbal masculin.

În sala din Ștefan cel Mare, dinamoviștii au fost împinşi de la spate de peste 2000 de fani, dar au avut un început de meci dificil: în prima repriză au fost conduşi şi la 4 goluri diferenţă.

Campioana României a revenit spectaculos, a marcat de 6 ori la rând fără să primească gol şi a încheiat prima repriză în avantaj, 15-13. Gazdele au jucat bine si în partea secundă. La 16-16 au rupt echilibrul şi s-au aflat în avantaj până la finalul jocului.

Cei trei iranieni ai lui Dinamo au strălucit - frații Sajad și Allahkaram Esteki au marcat împreună 11 goluri, dar şi pivotul Alireza Mousavi a evoluat excelent.

Jakov Vrankovic a fost cel mai bun marcator al lui Dinamo, cu 8 reuşite.

Roș-albii ajung la 3 puncte în clasament, după ce în primul meci au scăpat printre degete victoria cu Holstebro, fiind egalați la ultima fază a meciului, dintr-o lovitură de la 7 metri, scor 32-32.

Dinamo va juca următorul meci tot pe teren propriu, împotriva favoritei grupei, Beșiktaș. Campioana României va întâlni gruparea din Istanbul duminică, 9 octombrie, ÎN DIRECT la Digi Sport.