Fotbalul românesc este cutremurat de o veste tragică. La doar 56 de ani, Lucian Bălan, fost component al Stelei '86, s-a sinucis astăzi

Destinul fostului mijlocaş a fost unul tragic, de-a lungul timpului el confruntându-se cu o serie de probleme. În august 2014, Bălan îi acorda lui Radu Drăguţ un interviu pentru Digi Sport, în care a vorbit despre momentele de anxietate avute şi despre ce a simţit în cele grele perioade ale vieţii sale. Mai jos ai mărturiile cutremurătoare ale unui câștigător de Cupa Campionilor după prima tentativă de sinucidere, când a înghițit un pumn de pastile și s-a întins pe pat, îmbrăcat în echipamentul Stelei

”Aveam zile întregi în care nu mai ieșeam din casă. Nu aveam niciun venit. Am cedat psihic!”, mărturisea Bălan.

Digi Sport: Ce face Lucian Bălan acum?
Lucian Bălan: Am revenit la Baia Mare de aproape doi ani, după momente foarte grele în această perioadă, deoarece nu mi-am găsit un servici, neavând niciun venit. Acum câteva luni, mai bine zis înaintea Rusaliilor. M-a sunat un prieten și, știind că nu am activitate, că nu am niciun venit, m-a rugat să vin să-l sprijin să-i organizez competiții sportive, mă refer la tenis de masă, cu piciorul, dar pe de altă parte eu sunt convins că m-a sunat vrând să mă ajute.

Cât de mult aveați nevoie de acest ajutor?
Avea mult, pentru că, după ce m-am întâlnit cu colegii mei în 7 mai la Cheile Grădiștei, am fost chiar în pericol să-mi revină acea depresie pe care am simțit-o de câteva ori. A fost o perioadă de două luni și jumătate de tranziție care m-a readus la echilibru psihic, pentru că în fiecare zi eram în activitate, știam că cineva chiar își mai amintește și se mai preocupă de mine. Astfel încât, întâlnindu-mă zi de zi cu diferite persoane din Baia Mare, au realizat și ei că Lucică Bălan nu e pierdut pentru viață și pentru fotbal. De trei săptămâni sunt și angajatul clubului FC Maramureș, unde dețin funcția de coordonator al centrului de copii și juniori. E un nou început în primul rând din punct de vedere uman. Nu mă mai gândesc la cariera mea de antrenor.

Cum credeți că ați ajuns în această situație?
Conjuctura și, la un moment dat, slăbiciunile mele din punct de vedere uman, pentru că fusesem obișnuit doar cu lupta de pe teren, când am dat de lupta din viață am cedat și m-am pierdut efectiv, au făcut ca lumea fotbalului să nu mai aibă încredere în mine în ceea ce privește partea morală.Nu pot să zic că ajungeam în același stadiu în care am avut tentativa de suicid, dar mă simțeam pierdut. Am zis, domne, nu se poate, am venit în Baia Mare, mă comport chiar normal, caut să mă integrez undeva, să lucrez, să demonstrez, că nu mi-e rușine de muncă, și nu găseam pe cineva să-mi întindă o mână din punctul ăsta de vedere. Eram disperat, pentru că efectiv nu mai aveam din ce trăi, nu mai aveam nicio speranță că lumea își va întoarce din nou fața spre mine.

Ce venituri aveați?
Nu mai aveam niciun venit, pentru că eu am făcut 55 de ani pe 25 iunie. Nu am pensie pentru că nici vârsta, nici anii de pe cartea de muncă nu-mi permit. Din punct de vedere medical nu mi-am permis să mă duc să încerc să obțin o pensie medicală, pentru că mă simt, slavă Domnului, în putere.

Nici pe partea sportivă nu aveați vreun beneficiu?
Aici eu am un mare regret, nu știu cui să-l reproșez, dar sunt mulți care ar merita reproșul meu și al colegilor mei. Pentru că în 86, Steaua a reușit o performanță unică în fotbalul românesc și am fost lăsați pe dinafară atât în ceea ce privește renta viageră, cât și indemnizația de merit. În primul rând, reproșul meu știi care e? În momentul în care s-a înființat această rentă viageră nu s-a gândit nimeni la noi. Mai sunt unii dintre foștii mei colegi despre care sunt convins că ar avea și ei nevoie. Legea e cam așa. Intră următorul pe listă când unul, a mai spus cineva despre pensionari că dispar natural, așa se așteaptă să dispară natural cei de pe lista actuală ca să mai intrăm și noi ăștia care încă nu ne-am decis să dispărem încă.

Și cu dvs. ce s-a întâmplat?
Anul trecut, pe la sfârșitul lunii ianuarie, m-a sunat Duckadam și mi-a spus să trimit la București un dosar. Mi-a specificat actele necesare. Ministerul Sportului vrea să ne înainteze dosarele la Academia Română pentru a primi această indemnizație de merit. Îți dai seama ce fericit am fost? Am trimis dosarele și Ducka a fost anunțat să facă o listă cu primii 5 jucători care suntem într-o situație financiară delicată. El a făcut o listă și a trecut Duckadam, Majearu, Bălan, Bumbescu, Bărbulescu. În luna martie, atunci când a fost ședința Academiei pentru a primi acea indemnizație de merit, s-a trezit cineva din comisie: luna asta aprobăm la primii doi de pe listă, deci luat așa, la întâmplare, iar luna următoare celorlalți trei. Iar pe parcursul anului vor primi decizia toți componenții Stelei 86. Lor li s-a aprobat, din aprilie au intrat în plată, mă bucur pentru ei foarte mult, după care nouă ni s-a cerut, s-a schimbat regula, uite că aici s-a schimbat repede legea, ni s-au cerut documente medicale doveditoare că suntem în incapacitate de muncă sau invaliditate.

Nu ați fost și observator?
Ba da, am fost observator federal aproape doi ani de zile. Cu o săptămână înainte de ultima zi a înscrierilor am aflat că se va ține un concurs pentru posturile de observator. Domnule Duru, scuzați-mă, mă cunoașteți, îmi știți situația, fără nicio jenă, nu am posibilitatea financiară să fac un drum la București.

Cât de mult v-a afectat acest lucru?
Acum două luni nu mai vedeam nicio speranță, nu mai voiam să ies din casă, aveam zile întregi când nu ieșeam din casă. Mama cu care locuiesc, pentru că am divorțat, se ruga de mine să mai ies. Și perioada asta de 2 luni, culminând cu cooptarea în stafful lui FC Maramureș, m-a readus la viață. Îți dai seama, după câte am avut la viața mea, mă refer atât la performanțe sportive, cât și financiare, cât de puțin mi-a trebuit acum să revin la viață.

Cât de greu v-a fost să găsiți un loc de muncă în Baia Mare?
După ce am venit din București, am fost la diverse firme, multinaționale, naționale, la interviuri, dar ori vârsta, ori lipsa de experiență în domeniu m-au făcut să aștept telefoane de la dumnealor și nu s-a întâmplat. Au fost diverse întreprinderi de fabricat volane, de mobilă, și așa mai departe, am zis, domne, mă duc. M-am simțit pierdut, nu mai aveam serviciu, nu mai aveam familie. Normal, am cedat psihic.

Acum cum priviți acel moment în care ați vrut să vă sinucideți?
Am făcut-o pentru că mă simțeam pierdut. Simțeam că mama mea suferă pentru mine, suferă că nu am cum să-mi continui cariera, că nu am un serviciu. Băiatul meu la fel, că mă vede deprimat. Și în mintea mea am zis mai bine să sufere crunt 5-6 luni, mă uită și cu asta gata, decât să sufere toată viața pentru mine, mai ajung și un prăpădit de om care nu mai poate să meargă, care să se târâie, să-l îngrijească ei toată viața. Contrar a ceea ce mulți gândesc, în primul rând m-am gândit la cei din jurul meu.

Care au fost lucrurile care v-au ținut în viață?
Închideam ochii și-mi închipuiam cum ar fi să mai am o dată ce aveam când eram fotbalist, din punct de vedere material. Și nu-mi aducea nicio bucurie. Și închideam ochii și mă gândeam ce bine ar fi să mă duc și eu mâine la serviciu, să am program, să am activitate, să știu și eu că o dată sau de două ori pe lună îmi intră și mie în cont salariul meu, să știu că pot să ies și eu cu mama, să ies cu băiatul meu, și să am liniștea și siguranța necesară, îmi aducea bucurii ca toate Cupele Campionilor câștigate de toate echipele de până acum.

De ce vă mai e teamă acum?
Sincer, nu-mi mai e teamă de nimic. Prin atâtea am trecut, am vrut să și mor, Dumnezeu m-a readus la viață, am fost la pământ, au fost zile în care m-am chinuit să-mi găsesc să iau ceva de mâncare, tot nu am murit.

Care e cea mai mare plăcere pe care o aveți acum?
Plăcerea aceeași rămâne toată viața, primordială, să stau pe terenul de fotbal. A doua, să mă duc acasă, stând cu mama, să o văd că-i zâmbește și ei fața, că-i zâmbesc ochișorii că nu ne mai gândim, mămică, ce mai cumpărăm de mâncare, de unde luăm, cum ne descurcăm.

Ce le-ați spune celor care ajung într-o situație psihică asemănătoare cu cea prin care ați trecut dvs?
Cel mai important mesaj ar fi să nu se izoleze, să nu renunțe la întâlnirile de măcar 5 minute cu o persoană care e dragă.

Putem spune că a renăscut Lucian Bălan?
Sigur... Nu-mi doresc nimic mai mult decât acum. Liniște, siguranță, echilibru.

Cine v-a fost alături în acele momente grele?
Au fost perioade când suporteri ai echipei Steaua m-au sunat și chiar m-au mai și susținut financiar.

Vezi mai jos imagini de la interviul realizat de Radu Drăguţ în 2014