Galerie Foto Chinul unei campioane din România: "Trebuie să îmi tai degetul, nu se mai poate!" Jocurile Olimpice, țelul final
articol scris de Digi Sport04.10.2022, 16:20
Antoanela Manac (27 de ani) este considerată cea mai bună triatlonistă din România.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Chinul unei campioane din România: "Trebuie să îmi tai degetul, nu se mai poate!" Jocurile Olimpice, țelul final
Ea a obținut locul 2 la o competiție care contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2024, iar apoi s-a impus în a 14-a ediție a Hero Mamaia, în proba de Half Ironman, deși a avut dureri mari la un deget.
Pentru că este și medic, ea recunoaște că fără cunoștințele dobândite în medicină, nu ar fi putut trecet peste multe impedimente.
"Medicina m-a ajutat foarte mult în pregătirea sportivă și încă o face. Știu să-mi dozez mai bine analizele, știu să văd ce carențe am, unde să recuperez, ce trebuie să mănânc, să mă hidratez, ca să pot să am un fizic cât mai apt pentru sport.
Am întâmpinat o durere acută la degetul mare de la picior (n.r.: la competiția de la Mamaia) și am simțit că e un nerv care mă calcă. Atunci mi-am dat seama că nu trebuie să mă mai gândesc, pentru că fiind un nerv terminal, periferic, nu o să-mi dea atât de multe probleme.
Trebuie să găsesc un coleg de la chirurgie, să mi-l taie, că nu se mai poate", a spus Antoanela Manac, potrivit Sports Net.
Galerie Foto
Mihaela Manac luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice 2024
Mihaela Manac a fost prezentă pentru a doua oară în carieră la un Half Ironman, probă la care a înotat 1,9 km, a mers cu bicicleta 90 km și a alergat 21 km.
"A fost ca o provocare. E prima dată când particip la această probă pe distanță mai lungă într-un campionat național. Practic, e a doua oară când termin un Half Ironman. Și mă bucur foarte tare că am reușit și cu un timp relativ record.
Sincer, la cât de greu e, nu știu ce să zic, dar poate pe viitor, când mă voi retrage din partea profesională, din distanța olimpică și din obiectivele internaționale, probabil că mă voi retrage către partea mai lungă, pentru că, deși e foarte greu, ritmul la care mergi și pulsul cu care ești în concurs, e ușor mai jos față de ce sunt eu obișnuită", a spus Antoanela Manac.
Antoanela Manac recunoaște că, deși are grijă la ce mănâncă, uneori mai "driblează" regimul.
"E foarte multă muncă în spatele antrenamentelor, în spatele tuturor curselor și nu țin neapărat o cură.
Ca orice om, mai scap un pic, adică abia aștept să termin un triatlon de patru ore și jumătate și să mănânc ce vreau.
Dar înainte de fiecare competiție încerc să am grijă la ceea ce mănânc și mai ales cu dulciurile. După curse, abia aștept să mănânc o pizza", a spus Antoanela Manac.
Triatlonista are ca scop participarea la Jocurile Olimpice 2024, iar acum se află la jumătatea ciclului olimpic.
Etichete: antoanela manac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...