Foto Ce a făcut în momentul în care a văzut că adversarul său a suferit o accidentare teribilă: ”Absolut jenant” / ”Penibil”
articol scris de Digi Sport12.03.2023, 16:33
Partida de box dintre Robbie Davies Jr și Darragh Foley s-a încheiat cu o accidentare urâtă.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Australianul Foley l-a trimis la podea pe adversarul său în runda a doua, iar în momentul în care a căzut, Davies Jr și-a răsucit glezna. Englezul a continuat lupta, însă totul s-a încheiat în runda a treia.
Adversarul s-a accidentat grav, iar el a început să se bucure: ”Absolut jenant”
Galerie Foto
Accidentarea lui Robbie Davies Jr a fost una serioasă, abia mai putea pune piciorul drept în pământ și, încercând o eschivă, a călcat din nou greșit, iar din colțul său a fost aruncat prosopul. Imagini cu puternic impact emoțional în Galeria Foto de mai sus.
Astfel, Darragh Foley a câștigat prin abandonul adversarului, dar gestul pe care l-a făcut imediat după ce a fost desemnat învingător a stârnit revoltă în mediul online.
Sportivul de la Antipozi a celebrat victoria într-o manieră considerată deplasată, având în vedere circumstanțele. Acesta s-a urcat pe corzile ringului și a făcut semne ample către spectatori.
”Cea mai rușinoasă celebrare din istorie”, ”Absolut jenant”, ”De ce a sărbătorit așa?” sau ”Penibil”, au fost doar câteva dintre reacții. La final, Foley a acordat un interviu și ”și-a pus cenușă în cap”.
”M-am uitat la reluare. Arătam ca un nesimțit care sărea acolo în timp ce omul acela era accidentat. Dar voiam foarte mult să câștig acest meci. Nu aveam cum să părăsesc ringul învins”, a transmis Darragh Foley.
Etichete: robbie davies jr , darragh foley , accidentare box
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...