Video Mike Tyson stârnește îngrijorare. Ultimele imagini cu el sunt ”trist de privit”
articol scris de Digi Sport18.04.2024, 07:45
Mike Tyson (57 de ani) se antrenează din greu pentru lupta cu Jake Paul (27 de ani), un creator de conținut celebru din Statele Unite ale Americii.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Doar că imaginile de la ultima ședință de pregătire i-au îngrijorat pe fani. Mulți dintre ei au spus că pugilistul este ”prea bătrân” ca să mai urce în ring.
Mike Tyson aleargă din greu la ultimul antrenament. Fanii au postat mesaje în care au transmis că sunt îngrijorați că va urca din nou în ring
Mike Tyson o duce destul de rău cu finanțele, așa că încearcă să câștige bani din orice eveniment. A acceptat chiar să urce din nou în ring, deși adversarul este mai tânăr cu 30 de ani. Lupta cu Jake Paul va avea loc pe 20 iulie și va fi transmisă de Netflix, iar organizatorii mizează și pe 80.000 de spectatori.
Pugilistul i-a transmis rivalului că nu va avea nicio șansă, doar că imaginile de la ultimul antrenament nu arată deloc grozav. Tyson încearcă să sprinteze, iar unii fanii au spus că imaginile sunt „trist de privit” pentru că idolul lor pare că înoată, conform The Sun. Asta deși celebrul campion mondial al greilor profesioniști a transmis următorul mesaj: „Voi veni după tine #PaulTyson”.
Mike Tyson, considerat prea bătrân ca să mai boxeze
Mai mulți fani i-au transmis însă că ar fi bine să nu mai lupte. Cu două săptămâni înainte de acest duel ”Iron Mike” va împlini 58 de ani, iar la vârsta aceasta nu ar trebui să „urce nimeni în ring”. Tyson a luptat cel mai recent în anul 2020 într-un „demonstrativ” cu Roy Jones Jr, iar ultima luptă profesionistă a disputat-o în anul 2005.
El a fost campion mondial al „greilor” la versiunile WBC, WBA și IBF și a obținut prin KO 44 de victorii, în 58 de meciuri.
- Citește și: “David și Goliat”. Mike Tyson s-a întâlnit cu “revelația internetului”, Hasbulla, și a încercat să-l muște de ureche
Acum câteva săptămâni, Tyson a postat câteva imagini de la un antrenament unde pare să-și pună antrenorul la grea încercare. Unii au spus că imaginile sunt mai vechi sau că este vorba despre ”o scamatorie”.
Jake Paul este foarte atras de luptele din ring și din zece meciuri a câștigat nouă. A fost învins doar Tommy Fury, fratele vitreg al campionului mondial al greilor la box Tyson Fury.
Etichete: mike tyson , mike tyson antrenament , mike tyson meci , mike tyson urca in ring
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...