Pușcaș: "Mă duc cu steagul după mine în Italia, să arăt că România nu e aşa cum se crede afară. O să fiu mândru!"
17.10.2018, 11:54George Pușcaș (22 de ani) a reușit o dublă în partida România U21 - Liechtenstein U21 4-0 și s-a calificat cu naționala noastră la Euro 2019. Atacantul lui Palermo a afirmat că va merge în Italia cu steagul României pentru a arăta că țara noastră nu este "cum se crede afară".
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
"E ţara mea, e naţionala mea, orice aş face aici, golurile de aici, calificările de aici sunt mult mai importante decât orice, cel puţin eu le pun pe primul loc. Dacă spun ce vom face la Euro, veţi spune că mergem acolo cu fiţe, cu figuri. Ne propunem să facem o figură frumoasă, să ne batem cot la cot cu cu cele mai bune ţări, să ajungem acolo sus, să nu mergem doar să facem rpezenţă. Nu ne-am calificat doar ca să scriem o calificare pentru România şi să mergem acolo ca să ieşim. Mergem acolo că avem o echipă bună şi putem să ne batem.
Acum, toţi jucătorii, când merg la echipele de club, merg cu o viteză în plus. Abia aştept să mă întorc să reiau campionatul şi încep să dau goluri şi să batem. Mă duc cu steagul după mine în Italia, să demonstrez că România nu e aşa cum se crede afară. O să fiu mându că ajung în Italia şi o să joc un european tot în Italia. Toată lumea suferă când plecă din România şi ajunge într-o ţară mai puternică, cu campionate mai puternice, noi suntem văzuţi puţin mai jos.
Dar încet, încet cu talentele noastre şi cu multă muncă putem să demonstrăm că avem valoare şi prin generaţia asta vom demonstra multora cine suntem. E frumos să auzi că putem fi o nouă generaţie de aur. Cred că după calificarea acesta mulţi vor face pasul la naţionala mare", a declarat Puşcaş, care a marcat două goluri cu Liechtenstein.
Italia, în calitate de ţară gazdă, şi câştigătoarele celor nouă grupe preliminare, Croaţia, Spania, Danemarca, Anglia, Germania, Belgia, Serbia, România şi Franţa, vor participa, anul viitor, la turneul final al Campionatului European de tineret. Cele mai bune patru din cele nouă ocupante ale locurilor secunde, Grecia, Portugalia, Polonia şi Austria, vor disputa un play-off în dublă manşă pentru a stabili ultimele două selecţionate care merg la CE.
Euro 2019 avea loc în Italia şi San Marino, între 16 şi 30 iunie 2019, cu participarea a 12 echipe, ce vor fi împărţite în trei grupe. Câştigătoarele fiecărei grupe şi formaţia de pe locul al doilea cu cele mai bune rezultate se califică în semifinale.
Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc pe 23 noiembrie, la Bologna.
Etichete: george puscas romania liechtenstein , george puscas romania euro 2019 , euro u21 2019 romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...