A marcat 14 goluri, dar nu i-a convins pe toți. Ce scriu englezii despre primul sezon al lui Pușcaș la Reading
02.08.2020, 14:06Reading, echipa lui George Pușcaș (24 de ani), a încheiat sezonul din Championship pe locul 14, iar atacantul s-a întors în România pentru o scurtă vacanță.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Publicația locală getreading.co.uk i-a analizat pe toți cei 36 de fotbaliști care au îmbrăcat tricoul echipei în acest sezon, iar George Pușcaș se află printre fruntași, el primind nota 7.
George Pușcaș a primit nota 7, dar "fanii nu sunt convinși în totalitate de cel mai scump transfer"
Internaționalului român i-a fost reproșată lipsa de constanță și imprecizia din fața porții. Așteptările au fost foarte mari de la George Pușcaș, mai ales că jucătorul adus de la Inter Milano este cel mai scump transfer din istoria lui Reading - 8 milioane de euro.
Pușcaș a încheiat primul său sezon din liga a doua engleză cu 42 de meciuri, 14 goluri și trei pase decisive. Un moment special a avut loc pe 30 noiembrie, la partida cu Wigan, scor 3-1, când internaționalul român a reușit un hat-trick în doar cinci minute.
"Numărul de goluri reușit nu arată deloc rău pentru primul sezon al lui Pușcaș în fotbalul englez. Transferul atacantului de la Inter Milano, în vara anului trecut, a adus așteptări mari în rândul fanilor lui Reading.
După ce a marcat în Cupa Ligii, contra lui Wycombe, și a reușit o dublă împotriva lui Cardiff, acasă - inclusiv o reușită care candidează pentru golul sezonului - părea că nu mai există nicio limită pentru el.
Totuși, nu a reușit să mențină acest nivel din startul sezonului și a avut probleme în ceea ce privește constanța. A arătat că are calitate în mai multe momente, iar asta s-a demonstrat la sfârșitul lunii noiembrie, când a reușit un hat-trick superb, în doar cinci minute, contra lui Wigan.
Cele șapte goluri din ultimele sale 15 meciuri nu sunt de neglijat, însă așa cum s-a întâmplat și în restul sezonului, a oferit o senzație de frustrare în timpul jocurilor. Pasele greșite pe care le-a primit, combinate cu finalizările sale slabe, i-au determinat pe fani să nu fie convinși în totalitate de cel mai scump transfer din istoria clubului", au scris englezii.
George Pușcaș: "Mă întorc la Reading. Ne dorim promovarea"
Într-un interviu acordat recent pentru Digi Sport, "Pușki" a vorbit despre adaptarea la fotbalul englez. Înainte de experiența de la Reading, atacantul a petrecut șase ani în Italia, la echipe precum Inter, Bari, Benevento, Bari sau Palermo.
"Este cel mai bun sezon al meu, ca și cifre și ca și orice în ceea ce constă joc, dificultăți. E cel mai complex an al meu, dar mereu e loc de mai bine și sper ca fiecare sezon să fie mai bun.
M-am integrat foarte bine, echipa e foarte bună, colegii m-au primit foarte bine, chiar a fost o primă experiență în afara Italiei, după 6 ani, care m-a făcut să văd și alte lucruri și care mi-a arătat și o altfel de organizare și altfel de fotbal.
Deocamdată sunt la Reading, normal că o să ne dorim promovarea. Vedem ce se întâmplă anul acesta, ce transferuri face clubul, dar eu mă întorc acolo și îmi văd de treabă și vedem ce se întâmplă", a declarat Pușcaș, pentru Digi Sport.
Etichete: anglia , championship , reading , george puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...