Dilema FCSB-ului pentru meciul cu Voluntari + Numele "grele" care pot lipsi din primul 11
articol scris de Digi Sport20.10.2023, 12:00
FCSB va juca împotriva celor de la FC Voluntari, duminică, 22 octombrie, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1, în etapa cu numărul 13 din SuperLiga.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Șut sau Lixandru? Cine va juca mijlocaș central în meciul cu Voluntari
FCSB este lider în România, iar formația roș-albastră are cu 3 puncte mai mult față de ocupanta locului doi, CFR Cluj. Elevii lui Elias Charalambous vor să își păstreze locul în clasament și după meciul cu Voluntari, astfel că vicecampioana României nu concepe altceva decât victoria pe Arena Națională.
În acest moment, în ceea ce privește primul 11 al FCSB-ului, există o singură dilemă. Aceasta este reprezentată de fotbalistul care va juca în centrul liniei de mijloc, iar "războiul" se va da între Adrian Șut și Mihai Lixandru, ultimul fiind lăudat de Gigi Becali după meciul cu FC Botoșani, atunci când a marcat singurul gol al partidei.
Rămâne de văzut dacă Lixandru va începe ca titular în fața lui Șut, un fotbalist exponențial pentru FCSB în ultimele două sezoane. Totodată, din primul 11 al bucureștenilor ar urma să lipsească jucători precum Damjan Djokovic, Alexandru Băluță și Octavian Popescu.
Cum ar putea arăta FCSB la meciul cu Voluntari: Târnovanu - Pantea, Dawa, Ngezana, Radunovic - Olaru, Șut (Lixandru), Ov. Popescu - Rotariu, Compagno, Coman
Gigi Becali: ”Dacă Miculescu nu e titular până la anul, eu nu mai am încredere!”
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Fotbal Club, unde a vorbit despre viitorul lui David Miculescu, fotbalistul pe care a plătit 1.7 milioane de euro în vara anului 2022.
Patronul FCSB-ului spune că are mare încredere în David Miculescu că va reuși să se impună, însă i-a dat un ultimatum fotbalistului. Dacă nu va reuși să se impună în banda dreaptă până anul următor, Gigi Becali își va pierde încrederea în Miculescu.
”Eu am încredere în Miculescu, altceva nu am ce să zic. Eu nu sunt nici psiholog, nici tată și părinte a 30 de jucători. Eu angajez, ăla e un bărbat, nu e un copil ca să vorbesc cu el.
Când îi angajez, negociez salarii. Ei sunt bărbați și trebuie să își facă treaba. Și MM e de aceeași părere și spune tot timpul că se va face (n.red. fotbalist bun), că are fizic prea frumos și calități.
Știti că dacă era, spuneam, dar am încredere în el. Dacă el nu primește postul ăsta titular până la anul, eu nu mai am încredere. Îi mai dau încă un an, mă iau și după vârstă, că unii cresc mai greu, cum era Țucudean”, a spus Gigi Becali la emisiunea Fotbal Club.
- Un milion de euro este cota de piață a lui David Miculescu, potrivit Transfermarkt.
Etichete: gigi becali , superliga , fcsb , primul 11 fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...