Gigi Becali anunță încă un transfer de marcă! ”A fost golgheter în Liga 1. Este ce caut”
19.01.2019, 17:12Gigi Becali e de neoprit pe piața transferurilor. Finanțatorul de la FCSB anunță încă o mutare pentru titlu, un fost golgheter din Liga 1.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
”Voi aduce un atacant. E român, a jucat în străinătate și a fost golgeter în Liga 1. E genul meu de atacant. E marcator! Îmi place foarte mult de el. Este ce caut eu”, a spus Becali, pentru Gazetă.
Chiar dacă Becali e aproape și de aducerea lui Carlos Fortes, de la Gaz Metan Mediaș, sursa citată anunță că Ioan Hora este transferul omului de afaceri, atacantul de 30 de ani care a fost dorit în această iarnă și de Dinamo și Gaz Metan.
Edi Iordănescu l-a vrut pe Ioan Hora la Gaz Metan
Ioan Hora părea a fi marele pariu al lui Edi Iordănescu, după venirea la Gaz Metan, cei doi lucrând împreună la Pandurii. Totuși, el va semna cu FCSB duminică, urmând a pleca direct în cantonamentul din Spania al FCSB.
"Hora e un jucător cu care eu am lucrat şi cu care am făcut performanţă. Vine după o perioadă de inactivitate, însă sunt convins că poate fi un jucător important. Eventuala lui aducere depinde de anumiţi factori.
Noi în acest moment avem trei atacanţi. Pentru a apela la el, trebuie să aşteptăm câteva zile, să vedem ce se întâmplă. Eu am o relaţie specială cu Hora, cred în potenţialul său", a dezvăluit Edi Iordănescu, la Digi Sport Special, cu două săptămâni în urmă.
2 selecţii are Hora la naţionala României, ambele în 2016, când a marcat 20 de goluri în 37 de partide pentru Pandurii, el fiind golgheterul campionatului în sezonul 2015-2016.
Etichete: gigi becali , ioan hora , transferuri fcsb , ioan hora fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...