Exclusiv Grahovac, exclus din lot pe perioadă nedeterminată. Prunea l-a pus la punct
16.02.2017, 14:35Florin Prunea a decis ca bosniacul Branko Grahovac să fie pedepsit după ce a lipsit de la antrenamentele de luni. La întoarcere, însă, portarul lui CSM Poli Iași a avut o atitudine necorespunzătoare, lucru care a dus la excluderea din lot pe o perioadă nedetermină.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Goalkeeperul de 33 de ani a avut liber sâmbătă și duminică, în condițiile în care conducerea clubului a decis ca niciun fotbalist de la CSM Poli Iași să nu părăsească orașul. În tot acest timp, Branko Grahovac a plecat în țara natală și în loc să revină luni, s-a prezentat la antrenamente de abia în cursul zilei de marți. ”Grahovac nu s-a prezentat la antrenamentul de luni. A venit în cursul zilei de marți, motivând că a fost plecat în țara natală, cu toate că noi le-am spus să nu părăsească orașul. În acest sens, am decis ca fotbalistul să fie exclus din lot pe o perioadă nedeterminată”, a spus președintele celor de la CSM Poli Iași, Florin Prunea.
Mai mult, goalkeeperul ar fi avut o atitudine necorespunzătoare, spune chiar Florin Prunea, președintele grupării ieșene, care a decis să-l excludă din lot pe o perioadă nedeterminată.
Două trofee a cucerit în carieră Branko Grahovac: titlul în Liga 1 și Supercupa României, ambele cu Oțelul Galați, în 2011.
168 de meciuri are în Liga 1 Grahovac, care în România a jucat la două echipe: Oțelul Galați (2010-2014) și CSM Poli Iași (din 2014).
În această etapă, CSM Poli Iași urmează să joace în deplasare pe terenul celor de la ACS Poli Timișoara, luni, cu începere de la ora 18:00, într-o partidă transmisă în direct de Digi Sport 1. Etapa precedentă, ieșenii nu au jucat partida cu Astra Giurgiu din cauza gazonului impracticabil. Partida a fost amănată și se va juca pe data de 2 martie.
VEZI AICI PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: poli iasi , prunea , exclus , grahovac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...