Exclusiv ”Mi-aș dori 10 de Becali în Liga 1!”. Anunț de ultimă oră despre transferul lui Olaru la FCSB
24.11.2018, 09:02Darius Olaru (20 de ani), cel mai curtat fotbalist de la Gaz Metan Mediaș, este dorit cu insistență și de Gigi Becali la FCSB. Olaru a fost aproape de gruparea roș-albastră în vara anului trecut, numai că atunci oficialii medieșenilor n-au fost de acord cu felul în care bucureștenii doreau să facă plata. Ioan Mărginean, președintele celor de la Gaz Metan, a explicat cum au decurs atunci discuțile.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
”Și eu sunt credincios ca domnul Becali. Noi nu am avut înțelegeri verbale, noi am avut încheiat și un contract pe care l-am rupt la vremea respectivă, mai exact în vara anului trecut, pentru că noi eram o echipă care avea nevoie de bani, nu azi, nu mâine, ci ieri!
Și acolo erau două clauze în care sumele erau împărțite pe o perioadă mare, care nu ne ajutau să ne rezolvăm problemele de la ora respectivă”, a spus Mărginean, într-o intervenție găzduită de emisiunea ”Digi Sport Special”.
Ioan Mărginean este bucuros că echipa sa are ”produse de export”, motiv pentru care și-ar dori să existe mai mulți finanțatori la fel de darnici precum Becali.
”Eu cred că domnul Becali m-a înțeles, am discutat tot timpul politicos cu dânsul. Eu mi-aș dori 10 de Becali în fotbalul românesc, pentru că atunci s-ar face investiții mult mai multe.
A înțeles și băiatul, Olaru, care-și vede de treabă, a demonstrat și la lotul de tineret, în cele 14 minute de la Cluj, cu Belgia, că are valoare. Vom vedea ce va fi”, a mai spus Mărginean, la Digi Sport.
Gigi Becali n-a renunţat la Dorin Rotariu şi Andrei Ivan
Pe lista lui Becali se află şi trei "stranieri", Dorin Rotariu (Alkmaar), Andrei Ivan (Rapid Viena) şi George Puşcaş (Palermo), dar şi Ionuţ Vînă (Viitorul), Adrian Rus (Sepsi) şi Darius Olaru (Gaz Metan). Ultimul nu a fost dorit în vară de patronul FCSB-ului, după ce a fost propus de Mihai Stoica, însă Gigi Becali s-a răzgândit în privinţa acestuia.
Cei nouă jucători doriţi de Gigi Becali
Plamen Iliev (Astra Giurgiu) - portar, 27 de ani, cota de piaţă: 850.000 €
Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș) - mijlocaş, 20 de ani, cota de piaţă: 500.000 €
Dorin Rotariu (AZ Alkmaar) - atacant, 23 de ani, cota de piaţă: 1.500.000 €
Andrei Ivan (Rapid Viena) - atacant, 21 de ani, cota de piaţă: 1.200.000 €
Ionuţ Vînă (Viitorul) - mijlocaș, 23 de ani, cota de piaţă: 750.000 €
Adrian Rus (Sepsi) - fundaș, 22 de ani, cota de piaţă: 300.000 €
Diego Fabbrini (FC Botoșani) - atacant, 28 de ani, cota de piaţă: 1.000.000 €
Hervin Ongenda (FC Botoșani) - atacant, 23 de ani, cota de piaţă: 350.000 €
Carlos Fortes (Gaz Metan Mediaș) - atacant, 24 de ani, cota de piaţă: 400.000 €
George Puşcaş (Palermo) - atacant, 22 de ani, cota de piaţă: 2.800.000 €
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , poli iasi fcsb , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...