Video Prepeliță își avertizează jucătorii: “Nu trebuie să pice în capcană. FCSB va fi la capacitate maximă”
articol scris de Digi Sport28.10.2021, 16:35
FCSB și FC Argeș se înfruntă duminică, 31 octombrie, de la ora 20:30, la Buzău, în direct pe Digi Sport 1, în etapa a 14-a din Liga 1.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Antrenorul echipei piteștene, Andrei Prepeliță, și-a avertizat jucătorii să nu o subestimeze pe FCSB, care a fost afectată de un focar de coronavirus.
FC Argeș, fără înfrângere în ultimele 7 meciuri
FCSB n-a mai jucat un meci oficial din 16 octombrie. Înaintea partidei cu FC Argeș, “roș-albaștrii” s-au pregătit în formulă aproape completă.
FCSB are cinci victorii consecutive în Liga 1 și ocupă locul trei în clasament, la 9 puncte de liderul CFR Cluj.
FC Argeș e pe locul 8, la trei puncte de FCSB. Piteștenii au 7 meciuri la rând fără eșec în campionat și cea mai bună apărare.
"Ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună. O echipă care are o serie foarte bună de rezultate. De când a venit Edi, lucrurile s-au schimbat în bine și rezultatele lor sunt foarte bune, au reușit și transferuri foarte bune, jucători cu experiență, precum Claudiu Keșeru. Sperăm să scoatem punct sau puncte, pentru că și noi suntem într-un moment bun.
Trebuie să ne gândim foarte serios la meci. Jucătorii noştri nu trebuie să pice în capcana asta. A mai fost un meci când ei sufereau din cauza COVID-ului şi FCSB a arătat că şi copiii sau jucătorii care au evoluat mai puțin au valoare... am pierdut acel meci. Eu cred că, până la ora meciului, toţi jucătorii lor vor ieşi din carantină. În această perioadă, cred că ei s-au pregătit şi vor fi la capacitate maximă", a spus Andrei Prepeliță, la conferința de presă.
Clasamentul Ligii 1
Etichete: liga 1 , fc arges , andrei prepelita , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...