Probleme pentru Florinel Coman. Fotbalistul lui FCSB ar avea de suferit din cauza postărilor făcute de Ioana Timofeciuc
articol scris de Digi Sport17.03.2022, 11:36
Florinel Coman (23 de ani) are un sezon modest în tricoul lui FCSB și a recunoscut recent că are nevoie să marcheze.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Fotbalistul, despre care Gigi Becali (63 de ani) a declarat că va fi tată, a tot primit critici în ultimele luni. Unul dintre motive a fost legat chiar de Ioana Timofeciuc, despre care se crede că așteaptă un copil cu șeptarul roș-albaștrilor.
Iubita lui Florinel Coman ar fi un motiv pentru care fotbalistul tot primește critici
Impresarul Florin Manea a vorbit despre criticile primite de atacant în ultimul timp și a explicat că unele dintre ele ar fi cauzate de modul provocator în care partenera sa se pozează pe rețelele de socializare.
"Și-a atras foarte multe critici, atunci când soția stă pe Facebook în tot felul de poziții… Nu dă bine, deși poate nu-i face rău. Vine cu o presiune inutilă.
I-am consiliat să-și țină viața privată departe de Facebook. Trebuie să-și dea seama de persoanele pe care le au aproape.
Poți să ai o prietenă căreia îi place Torino, nu Genoa. Tu stai cu gândul că ea nu e fericită. Fetele trebuie să-i susțină și de aia încerc să-i consiliez. Eu le explic ce trebuie să facă", a declarat agentul, conform Prosport.
Galerie Foto
Explicație pentru evoluțiile slabe ale lui Florinel Coman, de la FCSB. ”Îl văd timorat”
La finalul meciului cu FC Argeș, pierdut de FCSB cu 0-1, antrenorul Anton Petrea a recunoscut că Florinel Coman este timorat și că acest aspect îi dăunează.
”Am avut câteva situații și cu Florinel Coman, care a apărut în niște poziții foarte bune, dar nu a avut inspirație la finalizare ca să ia decizia cea mai bună. El vine după perioada de inactivitate, a mai fost și răcit și este greu ca să-și reintre în ritm.
Dacă ar fi marcat, cred că s-ar fi descătușat și poate ar fi fost mai liber în exprimare. Îl văd timorat și să nu greșească, să nu facă ceva care să dăuneze echipei
Îi trebuie mai multă liniște în momentul în care ia acțiunile și ajunge la finalizare”, a explicat tehnicianul.
Etichete: florin manea , florinel coman , ioana timofeciuc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...