Steaua îl poate aduce înapoi pe Rusescu! Atacantul nu e dorit de antrenorul Sevillei
22.08.2013, 23:57Steaua își poate rezolva problemele ofensive într-un fel la care nici nu se gândea în această vară.
Cupa României, finala: Corvinul - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Premier League: Manchester United - Newcastle, miercuri, 22:00, DGS 2
Campioana are o șansă să-l readucă de la FC Sevilla pe Raul Rusescu, atacantul pe care antrenorul Unai Emery nu l-a convocat în lot pentru ultimele două meciuri oficiale, cu Atletico în campionat și cu Slask Wrocklaw, în play-off-ul Europa League.
Golgheterul Stelei a fost transferat în Spania în această vară la insistențele președintelui Sevillei, Jose Maria Del Nido, peste capul antrenorului său. În același timp, au venit alți doi atacanți, golgheterul din Belgia, columbianul Carlos Bacca, și francezul Kevin Gameiro, de la PSG.
A mai venit împrumutat și Marko Marin, de la Chelsea, iar lui Rusescu i s-au dat puține șanse. Românul a marcat în preliminariile Europa League, dar tot nu a intrat în grațiile antrenorului său.
Iar joi, impresarul fotbalistului, așa cum scrie prosport.ro, a făcut o declarație care lasă deschisă ușa revenirii lui Rusescu la Steaua. "E posibil ca antrenorul să nu-l vrea. Să vedem, poate revine la Steaua sub formă de împrumut.", a spus Giovani Becali.
2,3 milioane de euro a încasat Steaua pentru transferul lui Rusescu, în condițiile în care acesta fusese achiziționat pe o sumă infimă de la Unirea Urziceni.
Etichete: steaua , liga 1 , spania , fotbal , la liga , fc sevilla , rusescu steaua , raul rusescu steaua , raul rusescu sevilla , rusescu sevilla , revenire steaua , rusescu revine la steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bărbatul de 46 de ani care a fost omorât de doi tineri, de 16 și 20 de ani, lângă Parcul Crângași...