Umm Salal și-a luat alt atacant și a renunțat definitiv la Budescu. Ce bani primea românul
24.01.2016, 11:42Transferul lui Constantin Budescu la Umm Salal a picat. Chiar dacă jucătorul Astrei anunţase că 95% va ajunge la clubul qatar, acesta nu a mai avut răbdare cu internaţionalul român şi a acontat deja un atacant în locul său.
Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1
Umm Salal s-a orientat către Mounir El Hamdaoui, atacantul de 31 de ani pe care l-a transferat de la AZ Alkmaar, această mutare blocând orice şansă ca Budescu să mai ajungă la echipă. Acesta este al doilea transfer ratat de jucătorul Astrei la arabi.
El Hamdaoui este un jucător cu un CV impresionant, el trecând pe la echipe precum Ajax, Fiorentina, Malaga sau AZ Alkmaar.
"În proporție de 95% semnez cu arabii. Am efectuat vizita medicală și am cerut câteva zile libere, pentru că am fost plecat mult timp și vreau să petrec puțin timp cu familia. Am cerut contractul, ca să îl vadă și avocații mei.
Dacă ar pune altceva în contract decât lucrurile asupra cărora deja ne-am înțeles, nu aș semna", a declarat Constantin Budescu, pe aeroport, la revenirea în țară, cu 3 zile în urmă.
300.000 la semnatură, peste 300.000 de euro salariu până la finalul sezonului şi peste 900.000 de euro pe stagiune pentru ultimele două sezoane, aceasta fusese ultima ofertă făcută de Umm Salal pentru Budescu.
Etichete: budescu , transfer budescu , ummsalal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă...