VIDEO Și în vacanță, Lucescu jr e cu gândul la Petrolul: ”Ne trebuie întăriri”
04.06.2014, 00:17În plină vacanță, Răzvan Lucescu e cu gândul tot la sezonul viitor. Vrea ca la reunirea de pe 16 iunie să aibă tot lotul cu care să atace titlul anul următor. Trei posturi are de acoperit Petrolul cât mai repede posibil după plecarea unor jucători importanţi.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Petrolul a terminat pe locul 3 campionatul, dar anul viitor vrea să aducă trofeul de campioană la Ploieşti. Acum, Răzvan Lucescu planuieste mai multe achizitii, pe care speră să le rezolve până la reunirea echipei, pe 16 iunie. Are nevoie de cel puţin trei jucători după ce Camara, Walter Fernandez, dar şi Bornescu s-au despărţit de ploieşteni.
„Sunt niște poziții care trebuie acoperite, au fost două-trei plecări chiar la sfârșit de sezon, Camara, Walter Fernandez, Bornescu... final de contract sau final de împrumut. Deci normal că trebuie să fie 21 de jucători de câmp plus trei portari. Suntem nevoiți să completăm, mai sunt încă zece zile. Sunt discuții, unele mai vansate, deci suntem pe un drum normal, cu zece zile înaintea pregătirilor. Știți bine că perioada de transferuri durează până la sfârșitul lui august, dar noi ne dorim foarte mult ca lotul să fie stabilit în prima zi de pregătire, pentru că este extraordinar de important cum începem. Pentru un antrenor e bine să aibă toți jucătorii, sau măcar cea mai mare parte în prima zi”, a declarat antrenorul „găzarilor”.
După trei luni petrecute pe banca Petrolului, Răzvan Lucescu dezvăluie cine l-a impresionat cel mai mult.
„Cred că Hoban are un simț tactic foarte bun. E un jucător care din spate pleacă cu o siguranță și construcție. Pentru o echipă de nivelul Petrolului, care trebuie să domine și să fie o echipă care e așteptată de adversar, un astfel de jucător devine important”, a mai spus Lucescu jr.
Etichete: video , razvan lucescu , transferuri , petrolul , conferinta , hoban
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...