Exclusiv Adi Popa, despre stelistul pe care l-ar lua în Anglia: ”Are forță, ar putea să se bată cu fundașii adverși”
08.03.2017, 12:44Adi Popa a vorbit în această dimineață la Digi Sport Matinal despre cum decurge integrarea sa la Reading. Fostul stelist de 28 de ani spune că dintre elevii lui Laurențiu Reghecampf, Denis Alibec ar avea forța necesară să se bată cu fundașii adverși în Championship.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
”Motoreta” a fost pentru prima oară titular pentru Reading, în victoria cu 2-1 în faţa lui Wolverhapton. A urmat apoi remiza cu Newcastle în care a stat pe bancă, dar jucătorul admite că s-a integrat. Clubul s-a ocupat de fotbalist să-și găsească o casă în apropierea bazei de pregătire, la care ajunge în doar două minute.
”Sunt la bază, la antrenament, ne pregătim de următorul meci. M-am obișnuit cu șofatul.
M-am adaptat destul de repede, am casă lângă bază, în două minute ajung. Din prima săptămână am început să conduc.
Am mai condus mașini cu volanul pe dreapta”, a spus jucătorul la Digi Sport Matinal.
Adi Popa a spus că dintre jucătorii lui Laurențiu Reghecampf mulți ar avea loc în fotbalul din Championship, în frunte cu Denis Alibec, pe care l-ar vedea evoluând chiar la Reading.
”Eu cred că oricare dintre jucătorii de la Steaua ar avea loc dacă s-ar ține seama de calitățile lor și de ce se cere aici.
Mulți se pot integra. Alibec are forță, ar putea să vină să se bată cu fundașii adverși, are execuție foarte bună”, a mai punctat el.
O bază nouă în valoare de 20 de milioane de lire sterline
Adi Popa a confirmat că la Reading condiții de la bazele de pregătire sunt net superioare celor din Liga 1. Mai mult de atât, conducerea grupării de pe locul 5 din Championship le-a prezentat fotbaliștilor noul proiect demarat al unei baze ultra moderne de 20 de milioane de lire sterline.
”Și la Steaua, la noua bază din Berceni, am avut condiții foarte bune, dar până la urmă vorbim de Anglia, unde în liga a doua sunt niște condiții de lux.
Ba chiar mai mult, aici au început lucrările la o bază nouă. Chiar ieri am fost la directorul sportiv care ne-a prezentat proiectul care se ridică la 20 de milioane de lire sterline. Se investesc mulți bani în Anglia”.
Internaționalul român spune că în momentul în care a ajuns în Anglia a purtat o discuție cu managerul Jaap Stam din care a reieșit că procesul lui de integrare va dura.
”Managerul mi-a spus că nu pot juca din prima, că am nevoie de o perioadă de adaptare, la tot ce înseamnă, ce se joacă, ce se cere, climă, alimentație, să mă integrez în grup.
Chiar m-au primit foarte bine colegii de la club. Am cântat o melodie de la Carla's Dreams, nu am apucat să intru în pielea personajului și să mă machiez”, a glumit fostul stelist.
Ajuns în Anglia, acolo unde nu mai cunoaște presiunea din partea conducerii, Adi Popa spune că la fosta sa echipa, aceasta exista din plin. ”Presiunea la Steaua a fost mare, chiar foarte mare, dar mă obișnuisem, aveam cinci ani acolo, mi-a luat șase luni să depășesc acel moment la Steaua. Am avut noroc că au fost ani buni în care nu a existat presiune”, a mai spus Popa.
”Nu am jucat vârf, am evoluat într-un sistem 4-3-3 și am fost folosit în banda dreaptă. Meciurile în care nu am intrat, managerul a folosit un sistem 3-5-2, în care știam toți că nu puteam fi folosit.
Dacă nu vine managerul, vin secunzii și îți spun ce și cum. La meciul cu Wolves știam de marți, miercuri că voi juca și meciul era sâmbătă, ești informat, ești la curent”, a spus românul referitor la relațiile dintre jucători și antrenori.
VEZI AICI PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , denis alibec , alibec , adi popa , championship
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...