Exod la Manchester United. 16 jucători, printre care și Cristiano Ronaldo, vor să plece
articol scris de Digi Sport07.03.2022, 16:28
Eșecul cu rivala Manchester City, scor 1-4, i-a supărat și mai mult pe cei de la Manchester United, iar presa engleză anunță că 16 jucători vor să plece.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Exod la Manchester United. 16 jucători, printre care și Cristiano Ronaldo, vor să plece
Printre aceștia se află Cristiano Ronaldo și Paul Pogba. Potrivit The Sun, totul ar urma să se întâmple la finalul sezonului, când unora le și expiră contractele.
În ceea ce îl privește pe Ronaldo, acesta mai are contract până în iunie 2023, dar va pleca mai repede cu un an.
De altfel, starul portughez a și pus o condiție pentru a continua: ca echipa să se califice în Champions League, adică să termine în primele patru în campionat. În acest moment, United e pe locul 5, la un punct în spatele lui Arsenal.
Cristiano Ronaldo, în conflict cu Ralf Rangnick
În plus, Ronaldo se află în conflict cu antrenorul Ralf Rangnick. Când a auzit că va fi rezervă cu Manchester City, starul portughez nici nu a mai vrut să facă deplasarea la hotel.
Pe lângă atacantul de 37 de ani, va mai pleca și Paul Pogba, al cărui contract este scadent în vară. Marcus Rashford este nemulțumit că joacă puțin și se află și el pe o listă care îi mai cuprinde pe Jesse Lingard, Juan Mata, sau Edinson Cavani.
Aceștia ar urma să nu mai semneze noi contracte, însă clubul încearcă să-i păstreze.
Anthony Martial, care e împrumutat la Sevilla, ar urma să-și prelungească contractul cu andaluzii, în timp ce Diogo Dalor și Aaron Wan-Bissaka vor pleca și ei. Donny van de Beek, care e împrumutat la Everton, nu vrea nici el să revină.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...