Video De la Nordahl la Shevchenko. Cinci lucruri mai puţin cunoscute despre rivalitatea Milan-Juve

• SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

• Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Milan a ajuns la cinci meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, după 3-1 pe terenul lui Chievo Verona, iar fanii rossonerilor se pot bucura de cel mai bun start de sezon al echipei lor în ultimii 6 ani. De cealaltă parte, Juventus e lider şi are deja un avans de 5 puncte faţă de Roma şi Milan, următoarele clasate, echipa lui Max Allegri suferind o singură înfrângere în acest sezon. Eşecul a venit chiar la Milano, contra lui Inter (1-2), iar elevii lui Montella speră să repete performanţa rivalilor din oraş.

În actualul context, partida din această seară reaprinde una dintre cele mai vechi rivalităţi din fotbalul european, cu o istorie de peste un secol, care a produs 50 de titluri ale Italiei (32 Juventus, 18 Milan) şi 9 Ligi ale Campionilor (7 Milan, 2 Juventus), şi multe momente memorabile. Digisport.ro vă invită să decoperiţi cinci lucruri mai puţin cunoscute despre duelurile dintre cele cluburi.

Cel mai bun marcator din istoria Milanului, un “cadou” al lui Gianni Agnelli - Cu 221 de goluri înscrise în toate competiţiile, Gunnar Nordahl este golgheterul all-time al lui AC Milan. Mai mult decât atât, e singurul jucător din istoria Serie A care a câştigat de cinci ori titlul de golgheter al campionatului. Însă istoria rossonerilor şi cea a fotbalului italian ar fi fost diferite fără intervenţia lui Gianni Agnelli.

Johannes Ploger este un nume cvasinecunoscut chiar şi fanilor fotbalului italian. Asta deşi danezul a petrecut cinci sezoane şi jumătate în Serie A. Medaliat cu bronz alături de naţionala Danemarcei la Jocurile Olimpice de la Londra, din 1948, Ploger ar fi trebuit să ajungă la Milan. De fapt, totul părea rezolvat, iar transferul urma să fie oficializat la începutul lui ianuarie 1949. Atacantul care marcase 101 goluri în 164 de meciuri pentru BK Frem a ajuns în gara din Milano, dar de acolo a fost preluat de un oficial al lui Juventus, care i-a prezentat o ofertă financiară superioară. Fotbalistul de 26 de ani nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a accepta şi a urcat în maşina care l-a dus la Torino.

Preşedintele lui Juve, pe atunci tânărul Gianni Agnelli, a dorit să-şi ceară scuze pentru modul în care l-a deturnat pe Ploger şi l-a sunat pe şeful Fiat din Stockholm, pe care l-a rugat să-i recomande un jucător pe care să-l poată oferi ca gest de impăcare celor de la Milan. Jucătorul în cauză a fost Gunnar Nordahl, un pompier care făcea ravagii în tricoul celor de la IFK Norrkoping şi care cucerise titlul olimpic cu naţionala Suediei cu doar câteva luni înainte. Restul e istorie.

Ploger a jucat doar 16 meciuri la Juventus, marcând un singur gol. Novara, Torino şi Udinese au fost următoarele escale ale unei cariere modeste.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cele mai clare victorii din duelurile directe în Serie A au fost obţinute în deplasare - Dacă luăm în considerare doar meciurile disputate în Serie A, atât Milan, cât şi Juventus au obţinut cele mai clare victorii împotriva rivalei în deplasare. Pentru rossoneri, succesul maxim este istoricul 7-1 de pe 5 februarie 1950. De altfel, a fost şi primul meci din Italia televizat în direct. Deşi Juve, care se baza pe temuta linie ofensivă formată din Muccinelli, Martino, Boniperti, John Hansen şi Praest, a deschis repede scorul, prin Hansen, oaspeţii au întors rezultatul şi, după nici jumătate de oră de joc, era deja 4-1. Nordahl, cu o dublă, Gren şi Liedholm au fost marcatorii, iar bianconerii simţeau ce înseamnă forţa celebrului trio Gre-No-Li. Lucrurile s-au complicat şi mai mult pentru gazde înainte de a pauză, când căpitanul Parola a fost eliminat, după ce l-a lovit pe Nordahl. În aceste condiţii, partea a doua nu a avut practic istoric. Milan a mai înscris de trei ori, prin Nordahl, Burini şi Candiani, şi a pecetluit ceea ce Gazzetta dello Sport a numit "o pată de sos pe haina de blană a Bătrânei Doamne". Cu toate acestea, la finalul sezonului, titlul a fost câştigat de torinezi, cu un avans de 5 puncte în faţa rivalilor din Milano.

VIDEO: Juventus - Milan 1-7

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Juventus a aşteptat aproape jumătate de secol pentru a răzbuna acel eşec. Revanşa a venit pe 6 aprilie 1997, când echipa pregătită de Marcello Lippi şi care îi avea pe teren pe Zidane, Vieri, Jugovic, Ferrara sau Boksic câştiga cu un entuziasmant 6-1 pe San Siro, în faţa Milanului lui Arrigo Sacchi, Baresi, Maldini, Desailly, Savicevic, Boban şi Roberto Baggio. O adevărată demonstraţie de forţă a bianconerilor, aflaţi într-o perioadă de graţie, în care au cucerit trei titluri în patru ani şi au disputat trei finale consecutive de Liga Campionilor.

Jugovic, Vieri, ambii cu câte o dublă, Zidane, din penalty, şi Amoruso au înscris golurile unei victorii spectaculoase pentru Juve, în timp ce Marco Simone a fost singurul marcator al rossonerilor. Spre deosebire de meciul din 1950, câştigătoarea partidei avea să sărbătorească şi cucerirea titlului la finalul sezonului.

VIDEO: Milan - Juventus 1-6

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Belgianul cu 5 goluri în 55 de minute - În perioada pre-Serie A, înaintea sezonului 1929/30, s-au înregistrat rezultate mai mari decât cele două amintite mai sus, în duelurile dintre Milan şi Juventus. Cea mai clară victorie din istoria confruntărilor directe a fost reuşită de rossoneri. S-a întâmplat pe 14 ianuarie 1912, la Milano, iar scorul final a fost 8-1. Totodată, a fost şi meciul în care un belgian, Louis Van Hege, a marcat de cinci ori, un record pentru această rivalitate.

Descoperit de Piero Pirelli, preşedinte al clubului între 1909 şi 1929, Van Hege a sosit la Milano în 1910 şi a rămas până în 1915, perioadă în care a înscris de 98 de ori, în 91 de meciuri, fiind al 11-lea marcator all-time al rossonerilor. A reuşit să marcheze 5 goluri într-o partidă în nu mai puţin de patru ocazii, împotriva lui Juve făcând-o în premieră.

Performanţa atacantului venit în Italia de la Union St. Gilloise a fost, însă, facilitată şi de faptul că adversarul s-a prezentat la startul meciului cu doar 10 jucători. Van Hege a înscris primul dintre cele cinci goluri ale sale în minutul 20, pentru ca apoi să puncteze în minutul 59, 65, 74 şi 75. În mai puţin de o oră, o executase singur pe Juventus. Cevenini I şi Rizzi, cu o dublă, au completat umilinţa torinezilor, a căror unică reuşită a fost semnată de Besozzi.

Italienii care au câştigat Balonul de Aur au jucat la cele două echipe - Cinci jucători italieni au reuşit, de-a lungul timpului, să câştige Balonul de Aur. Toţi au făcut-o ca jucători ai lui Juventus sau ai lui AC Milan.

Primul pe această listă este un naturalizat, Omar Sivori. Juventus l-a transferat în 1957, după ce a impresionat la Copa America alături de Antonio Angelillo şi Humberto Maschio (celebrul trio "Angeles con caras sucias" - Îngeri cu feţe murdare), în tricoul naţionalei Argentinei. În 1961, a primit cetăţenia italiană şi, în acelaşi an, a primit Balonul de Aur. Opt ani mai târziu, Gianni Rivera avea să-i calce pe urme. Legenda rossonerilor a câştigat cel mai important trofeu individual după ce a condus-o pe AC Milan spre câştigarea celei de-a doua Cupe a Campionilor şi spre succesul în premieră în Cupa Intercontinentală.

În 1982, Balonul de Aur avea să ajungă din nou la un jucător italian al lui Juventus, Paolo Rossi. Decisive au fost evoluţiile atacantului la Cupa Mondială din Spania, unde a fost golgheterul turneului, cu 6 goluri, iar squadra azzurra a cucerit al treilea său titlu. I-a urmat Roberto Baggio, în 1993, care a primit trofeul pentru contribuţia pe care a avut-o la victoria torinezilor în Cupa UEFA.

În fine, lista italienilor câştigători ai Balonului de Aur este închisă de Fabio Cannavaro, în 2006. Deşi în momentul în care i s-a înmânat premiul evolua la Real Madrid, succesul i s-a datorat în mod evident prestaţiilor pe care le-a reuşit în tricoul lui Juventus şi, mai ales, în naţionala Italiei, campioană mondială în Germania, la capătul unui turneu final de excepţie.

Singura finală italiană în Liga Campionilor - În 2003, la Manchester, AC Milan şi Juventus au fost protagonistele unui meci istoric. Pentru prima şi singura dată în istorie, două echipe italiene se întâlneau în finala Ligii Campionilor. Asta după ce Serie A dăduse trei dintre cele patru semifinaliste.

Totuşi, parcursul celor două până în ultimul act nu fusese deloc facil. Juve s-a calificat cu emoţii dintr-o grupă cu Manchester United, FC Basel şi Deportivo La Coruna, fiind învinsă de două ori de "diavoli" şi o dată de elveţieni, însă apoi, în sferturi şi în semifinale, a reuşit să le elimine pe FC Barcelona, după prelungiri, şi Real Madrid. De cealaltă parte, Milan a învins-o de două ori pe Bayern Munchen, în prima fază a grupelor, a câştigat grupa cu Real Madrid, Borussia Dortmund şi CSKA Moscova în faza a doua, pentru a suferi teribil în sferturi, împotriva unui Ajax în care jucau Ibrahimovic, Sneijder, Chivu şi Lobonţ. Un gol marcat de Tomasson în prelungiri, pe San Siro, i-a calificat pe rossoneri, care, în semifinale, au reuşit să treacă de rivalii de la Inter Milano după două remize - 0-0 "acasă" şi 1-1 "în deplasare".

Şi astfel, pe 28 mai 2003, pe Old Trafford, Milan şi Juventus, lipsită Pavel Nedved, viitorul câştigător al Balonului de Aur, suspendat, şi-au disputat cel mai important trofeu la nivel de club. Singura finală sută la sută italiană din istoria Ligii Campionilor nu putea fi altfel decât extrem de tacticizată, iar rezultatul, unul singur - 0-0. Cum nici în prelungiri nu s-a marcat, învingătoarea s-a decis la loviturile de departajare.

Buffon a apărat şuturile lui Seedorf şi Kaladze, dar Trezeguet, Zalayeta şi Montero au ratat pentru bianconeri. Execuţia decisivă, cea care a adus victoria rossonerilor, i-a aparţinut lui Shevchenko, a cărui nerăbdare înainte de fluierul arbitrului Markus Merk a rămas până în prezent una dintre imaginile simbol ale competiţiei. Milan s-a impus cu 3-2 şi a cucerit trofeul pentru a şasea oară. Un succes cu atât mai dulce cu cât a venit în faţa unei rivale tradiţionale.

Etichete: serie a , video , ac milan , juventus , shevchenko , nordahl

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News