"E obsedat de Ronaldo, iese afară dezbrăcat în decembrie, bea ouă de prepeliță". Jucătorul dat de gol de antrenor
04.04.2020, 14:54Un jucător de la Parma are o adevărată obsesie pentru Cristiano Ronaldo. Bruno Alves, care este coleg cu starul lui Juventus la naționala Portugaliei, a ajuns chiar să aibă obiceiuri alimentare similare cu ale lui Ronaldo.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
O spune antrenorul Parmei, Roberto D'Aversa.
"CR7 este emblema campionului care a ajuns în top prin muncă, iar eu sunt intrigat de povestea lui, pentru că aud asta mereu de la Bruno Alves, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Decât să spună glume, el e preocupat să-i urmeze exemplul.
Bruno este obsedat de Ronaldo în ceea ce privește fizicul și nutriția. Să vă dau un exemplu. Era soare, chiar dacă eram în decembrie, iar Bruno se ducea afară la bustul gol pentru a lua vitamina D. La finalul antrenamentului bea ouă de prepeliță, pe care le alege cu mare atenție. Le aruncă pe cele care plutesc și le ia doar pe cele grele.
Vorbim despre un sportiv de aproape 39 de ani. De fapt, când a ajuns la Parma, i-am spus doctorului Tindaro, nutriționistul nostru, că va fi dificil să-i schimbăm obiceiurile. Ca și Ronaldo, pe care îl copiază, el pare mult mai tânăr decât e vârsta sa reală", a spus D'Aversa.
Bruno Alves este nimeni altul decât fratele lui Geraldo Alves, care a jucat la Steaua, Petrolul și Astra.
Portughezul a ajuns de la Rangers la Parma în iulie 2018, liber de contract, iar înțelegerea sa e scadentă în iunie 2021. Alves este om de bază în echipa lui D'Aversa, unde este căpitan. În acest sezon a jucat în 22 de meciuri oficiale.
Bruno Alves a fost campion european cu Portugalia în 2016, alături de Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo are o vârstă biologică mai mică decât cea din buletin
În 2018, Cristiano Ronaldo a spus că, în urma testelor, vârsta lui biologică era de doar 23 de ani, deși în buletin scria cu 10 ani mai mult. De altfel, starul portughez chiar a spus că intenționează să joace până la 41 de ani.
Secretul formei sale fizice îl reprezintă disciplina de fier. Unul dintre aspecte este dedicarea pe care o are față de sala de fitness. Atacantul portughez urmează o rutină bazată pe exerciții de pilates, care se axează pe rezistența la efort și întărirea tonusului.
În plus lui Ronaldo îi place să facă și ședințe de înot la piscină, activitate care îi solicită toate grupele musculare și pe care o are după fiecare meci.
Un alt aspect important îl îl reprezintă o criosaună pe care Ronaldo o folosește pentru refacerea musculară mai rapidă și pentru care a investit 55.000 de euro. Atacantul lui Juventus a apelat la această metodă încă din 2013, când a auzit de beneficii.
Etichete: cristiano ronaldo , parma , bruno alves , roberto d'aversa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...