UPDATE Scandal la badminton la JO. Patru echipe, descalificate pentru non-combat!
01.08.2012, 10:43UPDATE Membrii Comitetului Olimpic Internațional au decis miercuri ca cele două echipe din Coreea de Sud, cea din China și cea din Indonezia să fie descalificate.
Jucătorii au fost audiaţi de Federaţia Internaţională de Badminton miercuri dimineață şi au recunoscut fapta. Printre cei excluşi se numără Yang Wang şi Xiaoli, campioni mondiali în 2011, şi actualii lideri în clasamentul internaţional, care au pierdut categoric în faţa sud-coreenilor Jung-Ung şi Ky Kim Ha-na.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
"Eram deja calificați, ce rost avea să ne irosim energia? Aveam nevoie de energie pentru că începe faza eliminatorie", s-au scuzat cei doi.
Olimpiada de la Londra a început perfect dar, odată cu trecerea zilelor, problemele încep să-şi facă apariţia. După semifinala de la spadă, în care coreeanca Lam A Shin a ratat calificarea în ultimul act din cauza unei probleme tehnice, şi a finalei pe echipe la gimnastică masculin, în care Japonia a primit medalia de argint după ce a contestat nota primita de Kohei Uchimura, un nou scandal s-a ivit în competiţia care a adunat la start peste 10.000 de participanţi.
Federaţia Internaţională de Badminton va judeca opt sportivi pentru că "nu şi-au apărat corect şansele" în ultimul meci din grupe. Două echipe din Coreea de Sud, una din China şi una din Indonezia sunt acuzate că au dorit să piardă, având deja asigurată calificarea, pentru a avea un adversar mai accesibil în sferturile de finală. Sportivele au fost "taxate" iniţial de publicul de pe Wembley, care a fluierat încontinuu prestaţia combatantelor, dar problemele acestora pot fi mult mai mari.
În disputa Yu Yang / Wang Xiaoli (China) - Kim Ha-na / Jung Kyung-eun (Coreea de Sud), cel mai lung schimb a înregistrat patru lovituri, marea majoritate a serviciilor oprindu-se în fileu. Antrenorul coreencelor, Sung Han-kook, nici măcar nu a negat acuzaţiile de non-combat, dar “a aruncat pisica“ în curtea altora: "chinezoaicele au început să facă asta, ele au fost primele pentru că se anunţă trageri la sorţi dificile şi nu au dorit adversari dificili în actul următor".
Decizia în privinţa celor patru echipe va fi luată în decursul acestei zile, existând riscul ca acestea să fie descalificate.
"Avem toată încrederea că federaţia de badminton va lua toate măsurile necesare pentru a rezolva problema ivită" au declarat membri ai Comitetului Olimpic Internaţional.
Etichete: badminton scandal , badminton jocurile olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...