VIDEO O nouă victorie pentru Wallabies! Italia - Australia 19-22
24.11.2012, 09:43
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE pe digisport.ro Australia a câştigat meciul-test cu Italia, disputat la Florenţa, cu 22-19.
Wallabies continuă seria pozitivă împotriva reprezentativei Italiei. În partida disputată la Florenţa, australienii nu au avut o partidă atât de uşoară precum în ultimele întâlniri directe, însă au reuşit să îşi adjudece victoria.
Primii pe tabelă au punctat italienii, printr-o lovitură de pedeapsă, însă Wallabies au lovit imediat. Au preluat conducerea cu 6-3 după doar 15 minute, iar apoi Cummins a reuşit primul eseu al meciului.
Australia a mai punctat prin 3 lovituri de pedeapsă şi o transformare, iar la pauză aveau un avans liniştitor pe tabelă: 22-6. Italienii au început foarte bine a doua repriză, care le-a aparţinut de altfel în totalitate. Barbieri a adus egalitatea la capitolul eseurilor, iar apoi Orquera a mai adus 8 puncte în contul peninsularilor. În minutul 55 scorul era 19-22, iar elevii lui Jacques Brunel dădeau impresia că pot produce supriza.
Până la urmă, australienii au reuşit să menţină diferenţa minimă de pe tabelă, cele două formaţii nu au mai punctat deloc. Rezultatul final a fost 19-22, iar italienii mai trebuie să aştepte următoarea înfruntare pentru a-şi lua mult râvnita revanşă.
Echipele
Italia: 15 Andrea Masi, 14 Giovambattista Venditti, 13 Tommaso Benvenuti, 12 Alberto Sgarbi, 11 Mirco Bergamasco, 10 Luciano Orquera, 9 Edoardo Gori, 8 Sergio Parisse (captain), 7 Robert Barbieri, 6 Alessandro Zanni, 5 Francesco Minto, 4 Quintin Geldenhuys, 3 Martin Castrogiovanni, 2 Leonardo Ghiraldini, 1 Andrea Lo Cicero.
Rezerve: 16 Davide Giazzon, 17 Michele Rizzo, 18 Lorenzo Cittadini, 19 Antonio Pavanello, 20 Simone Favaro, 21 Manoa Vosawai, 22 Tobias Botes, 23 Luke McLean.
Australia: 15 Berrick Barnes, 14 Nick Cummins, 13 Adam Ashley-Cooper, 12 Ben Tapuai, 11 Drew Mitchell, 10 Kurtley Beale, 9 Brett Sheehan, 8 Wycliff Palu, 7 Michael Hooper, 6 Scott Higginbotham, 5 Nathan Sharpe (captain), 4 Sitaleki Timani, 3 Ben Alexander, 2 Stephen Moore, 1 Benn Robinson.
Rezerve: 16 James Hanson, 17 James Slipper, 18 Sekope Kepu, 19 Dave Dennis, 20 Liam Gill, 21 Nick Phipps, 22 Mike Harris, 23 Digby Ioane.
Etichete: italia , anglia , scotia , australia , italia australia live video , live online italia australia , brunel , florenta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...