“N-au pe nimeni să-i ajute. Sunt ai nimănui!”. Momentul în care Ion Țiriac a primit lista cu oamenii nefavorizați
15.04.2020, 20:25Ion Țiriac (80 de ani), președintele Federației Române de Tenis, a decis să se implice activ în plină pandemie de SARS-CoV-19 pentru ajutorarea persoanelor de peste 65 de ani.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Astfel, prin fundația care-i poartă numele, alături de doi retaileri importanți, Țiriac trimite constant pachete cu alimente în 60 de localități, din 28 de județe ale țării, pentru a ajuta peste 17.000 de români aflați în izolare.
“N-au pe nimeni să-i ajute. Sunt ai nimănui!”, i s-a transmis lui Ion Țiriac în momentul în care unul dintre reprezentanții autorităților locale a înaintat lista persoanelor aflate în dificultate din aria sa.
”Pachetele cu alimente de bază ajung în 60 de localități din 28 de județe ale țării, la fiecare două săptămâni”, se arată într-un comunicat al Fundației Ion Țiriac remis mass-media.
Donații consistente din partea lui Ion Țiriac! A ajutat familii nevoiașe din zona Moldovei
Magnatul român, care a fost detronat din fotoliul de lider al celor mai avuți români, a făcut luni o vizită în comuna Alexandru cel Bun din județul Neamț.
”Astăzi este 13 aprilie, zi norocoasă pentru unii și nefastă pentru alții. Asta este viata! Astfel, discuțiile pe care le-am purtat cu partenerul nostru Ion Țiriac pentru a ne ajuta cu produse agroalimentare, s-au soldat cu un răspuns pozitiv.
Îi mulțumesc domnului Ion Țiriac, pentru că a răspuns imediat la chemarea și apelul nostru.
Am luat o cantitate de 3,5 tone de alimente: cartofi, apă, lapte, conserve, biscuiți și altele. Pe aceleași familii modeste, primăria le-a ajutat cu câte un pui, o pască și un cozonac. Darurile sunt pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani, pentru că puțini sunt cei care îndeplinesc respectivele condiții.
Tabelul a fost prezentat cu mai multe persoane, dar s-a stabilit că au dreptul să primească doar cei care au până la suma de 600 lei/persoană venituri lunare”, a declarat primarul comunei Alexandru cel Bun, Ion Rotaru, conform unui material publicat azi, 14 aprilie 2020 de mesagerulneamt.ro.
Ion-Ion Țiriac a donat bani și românilor din Madrid
Țiriac jr a anunțat deunăzi că a pus la bătaie suma de 2.400.000 de euro, bani care vor fi cheltuiți pentru alimente , dar și alte produse indispensabile oamenilor în această perioadă.
Practic, băiatul magnatului român s-a gândit să vină în ajutorul a 40.000 de oameni cu vârsta de peste 65 de ani.
"Până la 40.000 de pensionari putem să ajutăm să nu aibă contact cu această boală și să le fie bine, asigurându-le coșuri în valoare de 60 de euro”, a spus Ion Țiriac jr pentru Antena 1.
Ion Ion a mai precizat că acțiunea sa caritabilă a început în Spania, zona Madrid, dar nu la un nivel așa de mare precyum în România.
”Am început să ajutăm de circa trei săptămâni în Spania. Ce am făcut în Spania, acum replicăm în România, la noi în țară, la o dimensiune mult mai mare. În Spania, ne-am ocupat doar de orașul Madrid.
Aici, încercăm să fim peste tot. Vrem să ale asigurăm bătrânilor, care nu pot sau nu trebuie să se deplaseze de la domiciliu până la alimentară, un coș pe săptămână, în jur de 60-70 de euro, care să conțînă toate nevoile pe care le poate avea un pensionar, ținta numărul 1 al acestui inamic.
Totul pentru a rămâne în casă și a nu intra în contact cu alți purtători”, a mai spus Ion Ion Țiriac.
Etichete: ion tiriac , coronavirus , pandemia de covid 19 , donatii tiriac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...