Galerie Foto Sabalenka, ipostază provocatoare după eliminarea dramatică de la Dubai
24.02.2019, 16:32Ca și Simona Halep, Aryna Sabalenka a fost eliminată de la turneul de la Dubai de Belinda Bencic, cea care avea să câștige și trofeul. Sabalenka a pierdut dramatic partida cu Bencic, după ce a avut 6 mingi de meci: 4-6, 6-2, 6-7 (7).
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Sabalenka s-a consolat alături de Polina Novoselova, o fostă jucătoare de tenis din Rusia, ce s-a retras la vârsta de 22 de ani. Cele două au ales să se fotografieze în oglindă, într-o ținută sumară, iar reacțiile pe Instagram nu au întârziat să apară.
În prezent, Aryna Sabalanka ocupă locul 9 WTA și este considerată, la cei 20 de ani, una dintre sportivele care au potențialul de a emite pretenții, într-un viitor apropiat, la primul loc în clasamentul WTA.
Galerie Foto
Sabalenka se poate duela cu Simona Halep la Indian Wells
Indian Wells este următorul turneu important, ce face parte din categoria remier Mandatory. Acesta va avea loc între 4 şi 17 martie şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport. Acest turneu va fi unul care va strânge toată crema tenisului mondial feminin.
De pe tabloul principal nu va lipsi nici Serena Williams, cea care, anul trecut, a revenit în circuit după ce a născut chiar la Indian Wells. Americanca va fi cap de serie numărul 10. În primii 10 capi de serie se vor mai regăsi, în ordine, Sloane Stephens, Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Kiki Bertens, Angelique Kerber şi Aryna Sabalenka.
La ediţia de anul trecut a turneului de la Indian Wells, Simona Halep s-a oprit în semifinale, unde a fost învinsă clar de Naomi Osaka, scor 3-6, 0-6.
Etichete: simona halep , belinda bencic , aryna sabalenka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...