dorinel-munteanu
Dorinel Munteanu a făcut anunțul! Unde va antrena din sezonul următor: ”Sper să ne atingem obiectivele”
Propus la Rapid de Marian Iancu, Dorinel Munteanu a anunțat numele echipei pe care o va antrena sezonul viitor
FOTBAL:CFR CLUJ-SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (15.04.2023)
Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Covăsnenii au încasat două cartonașe roșii!
Digi Sport 1 Live
Acum
Etapa 7 Superliga: CFR Cluj-Sepsi Sfantu Gheorghe
Play-off

VIDEO EXCLUSIV Dorinel: ”Pe vremea noastră, liderii se distingeau în teren. Acum, doar prin interviuri”

01.04.2015, 19:24

Dorinel Munteanu s-a întors în fotbalul românesc după mai bine de doi ani de experiențe amestecate, un mix de reușite, eșecuri și regrete, în Rusia și Azerbaidjan. La începutul returului, a semnat cu Astra, alăturându-se lui Rednic și Cârțu în clubul tehnicienilor din Liga 1 care au în palmares un titlu de campion.

captura dorinel munteanu-1
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Pe lângă această certificare ca antrenor, Dorinel mai are una, încă și mai apăsată, ca jucător. E recordmanul selecțiilor la echipa națională, cu 134 de prezențe. Cu aceste două ștampile în mână, ”Munti” vorbește legitim despre mai multe aspecte delicate ale fotbalului românesc. Despre Budescu și alți jucători de la Astra cu kilograme în plus, despre fotbaliștii români de care trebuie să te rogi să pună osul și care sunt aroganți fără argumente, despre cum patronii din Liga 1 se cred antrenori, politicieni și agricultori, despre cum a ajuns Gigi Becali să nu mai existe pentru el, dar și despre diferențele dintre Mutu și Hagi, dintre actualii tricolori și cei din Generația de Aur, și despre cum sunt, sau mai bine zis, cum nu sunt actualii lideri ai naționalei.

Digi Sport: Cum ai ajuns la Astra?

Dorinel Munteanu: Nu am avut mult timp de gândire, doar o zi. Ne-am înțeles imediat, am luat decizia foarte rapid. În primă fază, vom colabora pentru trei luni, cu un obiectiv, acela de a obține locul 2. Mi s-a părut realizabil, mi se pare și în momentul de față.

Nu e cam puțin trei luni?


Asta a fost dorința mea, de a munci, de a fi în activitate. Așa am considerat că e cel mai bine pentru mine în acel moment.

Dar daca vrei continua și din vară, te gândești pentru sezonul viitor și la titlu?

Sigur. Titlul e un lucru la care Astra e obligată să se gândească. Ținând cont de ultimii ani, în care au avut o curbă ascendentă foarte bună, au luat Cupa, au fost pe locul doi, e clar că următorul pas e titlul.

Dar e un lot cu care te poți bate cu Steaua?

E valoros, dar sigur mai trebuie jucători. Plus că din vară vor mai pleca unii. Va trebui să se facă achiziții, ne mai trebuie cel puțin trei-patru fotbaliști valoroși. Din punctul meu de vedere, e un lot bun, dar pentru titlu e nevoie și de altceva.

”Dacă nu pune osul, la mine nu-i va merge lui Budescu”

Budescu poate fi liderul acestei echipe care să se bată la titlu?

De la el toată lumea așteaptă foarte mult. Are niște calități pregnante, poate decide singur un joc. Dar fără să alerge, fără să fie un exemplu, știți foarte bine că la mine nu merge. Și eu sper să înțeleagă acest lucru. Dar dacă pune osul la bătaie și face mai mult pentru echipă, poate fi jucătorul care să facă diferența. Nu poți să te bazezi numai pe calități, cum a fost până acum la Budescu. Și asta mi-aș dori să transform la el dacă voi rămâne aici.

Dar de ce nu pune osul? De ce trebuie să se roage un antrenor de un jucător să pună osul?

Așa sunt românii, capricioși puțin. Nu numai Budescu e așa, sunt mult mai mulți. Avem exemple de jucători români care pleacă afară, joacă foarte bine aici și acolo clachează. Pentru că nu-și folosesc și calitățile fizice, ci doar pe cele tehnice.

”Am câțiva jucători cu kilograme în plus. Nu au nicio șansă dacă nu înțeleg asta...”

Ai și tu în lot un jucător care a avut o experiență în străinătate și s-a întors foarte repede, pe Chițu. Cum l-ai simțit? Cu încrederea scăzută?

Cu încrederea scăzută și cu multe kilograme. Și sunt câțiva jucători în situația asta. Le-am explicat că nu au nicio șansă așa... Și ei știu foarte bine că un jucător, dacă vrea să prindă o formă maximă, nu are voie să aibă niciun kilogram în plus. Sunt unii fotbaliști care au fost niște talente în România, cum e cazul lui Ioniță, dar care au ajuns la un nivel pe care nu pot să-l depășească. Și asta, în primul rând, din cauza lor. Dar trebuie să stai cu gura pe ei, că așa e în România...

Așa era și în Germania când jucai tu?

Nu, absolut. Și mie îmi plăcea să mănânc, dar știam că trebuie să mănânc cu măsură. Pentru că, dacă nu dădeam randament maxim, eram scos din echipă. Și lucrul ăsta era tragic pentru mine, să nu prind echipa pentru că aveam un kilogram sau două în plus.

Nu ți-a fost puțin teamă să lucrezi cu patronul Ioan Niculae?

Nu mi-a fost teamă deloc, așa cum nu mi-a fost teamă să lucrez cu nimeni, atâta timp cât a existat respect profesional și uman.

Dar care a fost cel mai dificil patron cu care ai lucrat?

Nu am avut nicio problemă cu nimeni...

Doar în instanță...

Da, asta așa e. M-am judecat cu Porumboiu pentru calomnie, cu Penescu la fel... Cu Gigi Becali pentru datoria aceea, că nu a plătit la stat pentru contractul meu.

Dar nu a încercat niciunul să se implice în treaba ta, să-ți dicteze vreo schimbare, spre exemplu?

Lângă mine nu sunt oameni cu telefoane, nu au voie. Nu s-a pus sub nicio formă problema de așa ceva.

”Pentru mine, calitatea omenească a lui Gigi Becali este zero”

Cum privești acum episodul Steaua din cariera ta?

Eu am avut încredere în calitatea omenească a lui Becali. Nu în priceperea lui fotbalistică, pentru că nu are nicio treabă cu fotbalul. Toți se cred antrenori și politicieni. Și agricultori. Toți sunt specialiști. Dar am văzut după aceea, după o lună și jumătate, cum calitatea lui omenească a dispărut pentru totdeauna pentru mine.

Cum ți-a motivat faptul că te-a demis?

Păi nu mi-a motivat. Asta e una din cauzele de care am vorbit... La televizor am văzut. Nu-i port pică domnului Becali, dar atunci mi-am dat seama că, pentru mine, calitatea lui de om este zero.

Ai mai putea să te întorci la Steaua?

Nu. Dacă nu suport un om, adică dacă nu apreciez calitatea lui de om, nu mai există pentru mine.

”Tănase trebuia sancționat pentru ce gest a făcut”

Steaua de acum cum ți se pare?

Ce mă surprinde cel mai mult e atitudinea multora față de Costel. El e un antrenor bun, tânăr, și are nevoie și el de liniște. Și e ținut tot timpul sub presiune.

Ți se pare exagerată?

Provocată mai degrabă. Pentru că toate săgețile care vin spre el trebuie să fie blocate de oamenii din jurul lui. E o presiune artificială... Chiar și reacția lui Tănase a fost una necontrolată, venită din presiunea internă. Am și eu un caz aici, Budescu, care se tot ceartă cu suporterii. Am discutat cu el și chestia asta. În calitatea de căpitan de echipă, mai ales în calitatea asta, nu ar trebui să facă astfel de lucruri. Taci din gură, înghite în sec, nu-i băga în seamă. Și eu mă enervez când mă înjură unii spectatori, dar ce să fac? Să mă iau la bătaie cu ei?

Crezi că trebuia, totuși, să fie sancționat Tănase pentru acel gest?

Trebuie să plătească, da. Dacă nu, înseamnă că avem carențe. Fiindcă suporterii trebuie respectați, chiar dacă sunt nemulțumiți. Sancționarea comisiilor ar fi trebuit să vină promt. Pentru că exemplele se dau cu jucătorii importanți. Și ar trebui să vină rapid o împăcare a lui Tănase cu suporterii pentru a nu se deteriora iremediabil relația.

”Mie mi-ar plăcea ca un jucător să-mi spună că nu poate să joace, cum a făcut Bourceanu”

E, totuși, la Tănase, și o frustrare pentru că a strâns atâția ani la Steaua și nu a prins încă un transfer?

Probabil că-și dorește să plece, dar ca să pleci, trebuie să ai și oferte. Și cum el e demult la club, nu poate pleca pe 200.000 de euro, clubul vrea să-și recupereze banii pe care i-a investit atâția ani în el.

Gestul lui Bourceanu de a refuza să facă deplasarea la un meci al Stelei cum l-ai văzut?

Eu am apreciat sinceritatea lui. Dacă nu poate să joace, să nu joace... Mie mi-ar plăcea să am un asemenea jucător. Să-mi zică: ”Munti, nu pot să joc, nu mă simt în stare, am probleme cu familia”. Eu aș aprecia asta, să știți... Eu nu văd în asta o problemă, din contră.

”Nu văd de la ce naționale am mai putea aduce jucători în Liga 1”

Cum ți se pare noua regulă care va interzice aducerea în Liga 1 a jucătorilor extracomunitari fără selecții la naționalele lor în ultimul an? Adică un Wesley, Brandan, Eric nu vor mai putea veni în România...

Nu prea înțeleg această decizie. În toate campionatele, diferența o fac jucătorii străini. Și nu văd cum ar mai veni cineva de valoare de afară la noi în condițiile astea. Să zicem și din Camerun, nu văd cum să-ți vină jucător de națională pe 5.000 de euro... Și atunci din ce țară am putea să aducem? Că nu-mi dau seama...

Care crezi că e cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o?

Că am părăsit Mordovia. Mai aveam un an și jumătate de contract atunci când am plecat la Kuban Krasnodar. Și am dezamăgit oamenii de acolo, de la Mordovia, care îmi promiseseră continuitate. Chiar dacă retrogradasem, toată lumea voia să continuăm, toți aveau încredere în mine, eram iubit... Și asta mă apasă puțin, că nu trebuia să plec de acolo...

Ce nu a mers la Qabala?

Nu știu exact, nu m-am adaptat cum am vrut. Am avut niște probleme acolo, nu a fost campionatul pentru mine. Nu m-am acomodat, nu mi-a plăcut.

”Și nouă, nea Puiu ne prezenta Liechstenstein de parcă era Brazilia”

Când te-ai întors în țară, în iarnă, ai avut ofertă și de la echipa națională.

Da, a fost o discuție cu domnul Iordănescu. Mi-a propus să fiu colaborator al dânsului alături de ceilalți trei sau patru. M-am gândit bine și am refuzat, le-am mulțumit că s-au gândit la mine. Pur și simplu nu am putut să accept în acel moment.

Ni s-a prezentat meciul cu Feroe ca unul extrem de dificil... Cum ți se pare un asemenea discurs?

Așa era Nea Puiu și când eram noi jucători. Țin minte foarte bine că jucam și noi cu Liechstenstein și pregăteam meciul de parcă jucam cu Brazilia. Sunt convins că și acum e la fel. Și cu Luxemburg parcă, era un meci decisiv, nu mai știu cine era antrenor, Iordănescu sau Pițurcă. Și dacă nu ne-a făcut o caracterizare... Erau cei mai buni din lume. Vreo trei jucau în Bundesliga. Și mă gândeam și eu atunci, mamă, ce echipă... Poate să te încurce... Dar le-a dat Moldovan un gol în minutul 2, era 4-0 în minutul 20 și s-a terminat 7-0. Pe vremea noastră, noi le citeam jocul în primele 10-15 minute acestor echipe mici, rezolvam repede meciul. Așa eram de motivați și concentrați. S-o mai fi schimbat puțin fotbalul, dar nu mult. Nu am ajuns, totuși, să ne sperie Feroe, dă-o încolo de aici.

”Nu putem să facem nicio comparație între Hagi și Mutu”

Vă punea să vizionați faze cu adversarii din Feroe sau Liechstenstein?

Da, nea Puiu nu făcea diferența dacă jucam cu Feroe sau cu Anglia.

Dar nu era cineva dintre voi, jucătorii, care să spună: ”Hai, nea Puiule, ni-i pui să-i vedem pe jucătorii ăștia?”

Nu, absolut nu. În fața lui nea Puiu nu zicea nimeni nimic.

Adi Mutu a spus că i-a zis așa ceva lui Răzvan Lucescu înainte de un meci cu Luxemburg.

Vezi, asta a fost o problemă a lui Adi. Poate a fost un pic obraznic, sau prea încrezător în el. Fiindcă în generația mea a fost Hagi și nu putem să facem nicio comparație. Niciodată nu s-a spus așa ceva cu Hagi... Ședința video era scurtă, lungă, cât decidea antrenorul. Nu aveam ce să comentăm. Că și asta e o problemă de mentalitate. Nu ne convine, că e prea mult, că e prea puțin... Și când era Pițurcă am văzut că apăruse problema asta... Ăsta e un moft necontrolat al jucătorilor...

”Nu ai argumente să fii încrezut dacă joci în Liga 1”

Sunt unii dintre jucătorii noștri mofturoși? Răsfățați?

Da, dar nu înțeleg de ce. Nu văd logica. Pentru că mai sunt cazuri în campionatul intern de fotbaliști cu nasul pe sus. Și nu ai argumente să fii încrezut dacă joci în Liga 1. Nu ai de ce. Pentru că în România nu ești jucător realizat, nu ai jucat în campionate puternice. Ai un nivel peste nivelul țării, dar nu cât să zici ca nu mai poți de bine. Și sunt unii jucători în Liga 1 care au o selecție la echipa națională și visează, zboară, că sunt mari fotbaliști.

Al cui crezi că va fi meritul principal al calificării la Euro 2016? Al lui Pițurcă, sau al lui Iordănescu?

Situația e la fel ca cea din 93. Domnul Dinu a fost destituit, nea Puiu a preluat echipa în ultimele trei meciuri. Așa și acum, nu trebuie să uităm meciurile câștigate de Pițurcă, dar și meritul lui Iordănescu, cel care a știut să motiveze echipa să câștige în continuare. Nu credeam niciodată că Pițurcă va pleca de la echipa națională, dar a făcut-o...

Crezi că se mai poate întoarce Mircea Lucescu la echipa națională?

Nu cred că l-ar tenta pe nea Mircea. Poate greșesc, dar nu aș crede că l-ar tenta o revenire la echipa națională, pentru că dânsul nu duce lipsă de oferte...

”Dacă ești în Turcia sau Anglia la nu știu ce echipă, asta nu înseamnă că ești lider la națională”

Care crezi că e cea mai mare problemă a actualei echipe naționale?

Sunt convins că nu avem în acest moment acea unitate a grupului, prietenie... Și nici un lider nu cred că există acum...

Marica își asumă oarecum acest rol de lider, cel puțin prin comunicare....

Păi asta e problema. Una e să-ți asumi acest rol prin comunicare... Nu zic nu, e important și să vorbești pentru echipă pozitiv... Dar la noi, liderii se vedeau în teren, se distingeau prin joc. Asta e marea diferență, cred eu. Nu că, dacă joci în Turcia sau Anglia, ești lider. Nu pot să agreez acest lucru la echipa noastră. Dar ăștia sunt liderii în ziua de azi. Acum, mi se pare că liderii se disting prin interviuri și după echipele la care joacă. Dacă joacă în străinătate, la nu știu ce echipă, ești automat liderul naționalei. De ce? Ești în Anglia la nu știu ce echipă, iar aici joci că nu sunt soluții, dar asta nu înseamnă că ești un lider. Eu nu văd în asta un lider...

”Pentru mine, era tragedie dacă nu primeam convocarea la națională”

Maxim poate fi în viitor un lider al naționalei?

Poate, da. Are valoare. Și mi se pare că s-a adaptat bine în Germania, se potrivește acelui campionat. Dar trebuie să înțeleagă că, dacă e convocat și joacă în Bundesliga, cerințele de la el sunt foarte mari. Nu să vină la echipa națională și să facă ce vrea el...

Dar convocarea jucătorilor care nu evoluează la echipele de club cum ți se pare?

E o problemă legată de lipsa soluțiilor la selecție. Pe vremea noastră era un grup de 18-19 jucători care jucam titulari meci de meci în străinătate și eram convocați tot timpul la națională. Iar când nea Puiu spunea că, dacă nu joci la club, nu joci nici la națională, trebuia să mă gândesc și ce mănânc, și ce fac.. Pentru mine era o tragedie dacă nu primeam convocarea la națională, mai mare decât dacă nu jucam la club. Toți jucătorii de la națională ne sunam după meciurile de la club. Ne întrebam: ”Cum ai jucat, ai primit convocarea?”. ”Da, am primit-o și eu”. Și eram așa, mă panicam dacă nu primeam convocarea la timp, era tragedie, știam că am făcut ceva greșit. Mă duceam la club și întrebam: ”Nu a venit convocarea?”. Așa am fost noi... Atât de motivați și de uniți. Și poate de aceea am și avut acele rezultate, nu am pierdut 7 ani pe teren propriu...

Etichete: steaua , liga 1 , video , nationala , astra , dorinel munteanu , becali , tanase , exclusiv , iordanescu , interviuri si reportaje


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
ilie3
Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului
promovare
Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!
mm-stoica2
Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”
Screenshot 2024-04-27 at 23.03.18
Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul
Screenshot 2024-04-28 at 00.03.15
Recomandările redacției
FOTBAL:CFR CLUJ-SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (15.04.2023)
Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Covăsnenii au încasat două cartonașe roșii!

Dramatic: PAOK a reușit remontada împotriva liderului și a aprins lupta pentru titlu!
Griechenland - Fußball Super League Saison 2023-2024 Apostolis Nikolaidis Stadion Athen, 01.10.2023 Panathinaikos Athen
Denis Alibec, drum liber către FCSB: a marcat, dar echipa sa a terminat ultima în Qatar și a retrogradat
Screenshot 2024-04-28 at 21.45.30
Gigi Becali a spus că îl vrea la FCSB, iar agentul jucătorului a făcut anunțul
FOTBAL:SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE-FARUL CONSTANTA, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (29.04.2023)
Citește și
Dorinel Munteanu a explicat cum a reușit FCSB să câștige titlul în SuperLiga
Screenshot 2024-04-25 185700
Dorinel Munteanu nu a avut milă de elevii săi, după UTA - Oțelul 3-1: ”Greșeli de curtea școlii”
Screenshot 2024-04-25 185700
Amal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York
Amal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York
Ermal Krasniqi, ofertă din Bundesliga de la Werder Bremen. Câți bani a cerut Rapid pentru transfer
Ermal Krasniqi, ofertă din Bundesliga de la Werder Bremen. Câți bani a cerut Rapid pentru transfer
Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul!
Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul!
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul
Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
De la Smart la Simple: ”Telefonul plictisitor" un nou trend printre tineri. Video
De la Smart la Simple: ”Telefonul plictisitor" un nou trend printre tineri. Video
Cum sunt păcăliți șoferii să plătească amenzi care nu le-au fost date de poliție? Cine sunt escrocii
Cum sunt păcăliți șoferii să plătească amenzi care nu le-au fost date de poliție? Cine sunt escrocii
Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie
Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie
FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi
FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi
”Niculae și Angelescu nu și-au făcut treaba”. Șucu, sfătuit de Marian Iancu: ”Aș face urgent aceste oferte”
Daniel Niculae

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
Digi World
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
Digi Animal World
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”