(P) Răzvan Lucescu este între ”Cei șapte fantastici” de la Campionatul Mondial al Cluburilor

13.12.2019, 15:06
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

De Levente Balint

Campionatul Mondial al Cluburilor este o competiție în permanentă dezvoltare, iar ediția din acest an este una dintre ultimele care se desfășoară în acest format, cu șapte echipe participante. Din 2021, FIFA Club World Cup se va extinde la 24 de formații, cu opt reprezentante din Europa, prima ediție urmând să se desfășoare în China.

În acest an și în 2020, festinul mondial al cluburilor se derulează în Qatar, țară care se pregătește pentru turneul final din 2022. Spre orgoliul nostru, actuala ediție are și un român ca protagonist. Răzvan Lucescu, antrenorul lui Al-Hilal, cea mai bună trupă din Asia, visează să fie al doilea tehnician din această zonă a Europei care ajunge în finala competiției, după croatul Zoran Mamic, ”runner-up” în 2018, cu Al-Ain (Emiratele Arabe Unite)!

DESCARCĂ APLICAȚIA SUPERBET! PESTE 800.000 DE ROMÂNI O FOLOSESC DEJA

Liverpool, capul de afiș

Turneul se derulează între 11 și 21 decembrie, pe arenele ”Khalifa International” (45.416 locuri) și ”Jassim bin Hamad” (11.918 locuri). Inițial, era prevăzut pentru confruntări și stadionul ”Education City”, însă această arenă va fi inaugurată de-abia anul viitor.

Ca de obicei, cele mai puternice continente, Europa și America de Sud, oferă favoritele. Liverpool, respectiv Flamengo, vor intra direct în semifinale. ”Cormoranii” vor da piept cu învingătoarea duelului dintre mexicanii de la Monterrey, campionii CONCACAF, și Al-Sadd (campioana Qatarului), aceasta din urmă trecând în primul joc cu 3-1, după prelungiri, de cea mai bună grupare din Oceania, Hienghene Sport (Noua Caledonie). Flamengo așteaptă câștigătoarea confruntării dintre saudiții de la Al-Hilal, proaspăt consacrați ca ”Number 1” în Asia, și cei mai buni dintre africani, Esperance de Tunis. Este important de precizat că se va juca și un meci pentru locurile 5-6, între trupele eliminate în faza a doua.

În actuala formulă, Liverpool nu a reușit să câștige competiția. În 2005, după ”Minunea de la Istanbul”, ”cormoranii” au pierdut cu 0-1 finala cu brazilienii de la Sao Paulo.

Așadar, Răzvan Lucescu trăiește una dintre cele mai mari provocări din carieră, luptându-se alături de tehnicieni de nivel mondial precum Jurgen Klopp și Jorge Jesus!

Cu Giovinco la cârmă

Fostul selecționer al României a dat din nou lovitura în străinătate, după ce a devenit în primăvară campion al Greciei. Recent, sub comanda lui Răzvan Lucescu, Al-Hilal a câștigat pentru prima dată din 2003 încoace Liga Campionilor Asiei, în actualul format. 1-0 și 2-0 cu japonezii de la Urawa Red Diamonds au fost scorurile din finala care a propulsat clubul din Arabia Saudită între ”cei șapte fantastici”.

Românul a intrat astfel în istorie, Al-Hilal fiind prima echipă arabă care izbândește în această competiție din 2011, generând o atmosferă formidabilă în rândul echipei. De-altfel, declarația lui de după cucerirea trofeului redă excelent stilul său consacrat, de antrenor apropiat de echipă și adulat de elevii săi: ”Toată lumea din club, toți jucătorii au contribuit la această fantastică performanță. Mulțumiri speciale merg către jucători, fiindcă ei sunt eroii. Fotbaliștii sunt cei mai importanți din club!”

Dacă apelați la prejudecăți și credeți că Al-Hilal este formată din diletanți și jucători modești, ar fi bine să vă resetați. Clubul saudit îi are ca principali actori pe internaționalul italian de 32 de ani, mijlocașul ofensiv Sebastian Giovinco, cel care șapte ani a jucat la Juventus Torino, sau atacantul francez Bafetimbi Gomis, autor a trei goluri în 12 prezențe pentru Franța. Versatul golgeter, acum ajuns la 34 de ani, a evoluat la nivel mai mult decât decent, pentru St. Etienne, Marseille, Lyon sau Swansea.

Principalul argument al celor de la Al-Hilal este atacul: nu mai puțin de 26 de goluri a marcat trupa lui Lucescu în sezonul trecut din Liga Campionilor Asiei!

CELE MAI TARI COTE DIN FOTBAL LE GĂSEȘTI ZILNIC PE SUPERBET.RO

Conceptul Xavi

Al-Sadd participă la acest turneu grație posturii de campioană a Qatarului, țară organizatoare. Această echipă este condusă din primăvară de către legendarul Xavi, cel care în urmă cu câteva luni a renunțat la activitatea de pe gazon. Fostul star al Barcelonei face parte din ”proiectul de țară” al Qatarului, stat care s-a dezvoltat spectaculos din punct de vedere al investițiilor de infrastructură și ”know-how” în sportul-rege. Naționala a devenit în premieră campioana Asiei, în 2019, și a participat în vară, ca invitată, la Copa America.

Nu mai puțin de 100 de goluri a înscris Al-Sadd în campionatul intern în sezonul recent terminat, având doi atacanți foarte productivi. Algerianul Bounjah și localnicul Afif au punctat împreună de nu mai puțin de 65 de ori!

Catalanul, obsedat de posesie (ce surpriză, nu?) gestionează la ora actuală o generație foarte valoroasă. Xavi a explicat ambițiile formației sale la acest turneu: ”Avem o echipă care este o combinație perfectă între experiență și tinerețe. Avem la ora actuală cea mai bună generație de jucători qatarezi pe care clubul i-a avut vreodată. Voi încerca să le transmit fotbaliștilor mei să uite de presiune și să arate ce pot. Presiunea este un lucru de care trebuie să mă ocup eu ca antrenor!”

Flamengo, maeștrii suspansului

Corinthians este ultimul ”team” brazilian care a reușit să devină campioana lumii la nivel de cluburi, în 2012, fiind și ultima formație din America de Sud care a adus acest trofeu în propria vitrină. Flamengo din Rio de Janeiro a cucerit Copa Libertadores într-un mod extatic și speră să aducă Brazilia din nou în top. Gabriel Barbosa ”Gabigol” a marcat golurile victoriei cu 2-1 contra lui River Plate în minutele 89 și 90+2.

Fundașii laterali Rafinha și Filipe Luis, trecuți pe la Bayern, respectiv Atletico și Chelsea, sunt pilonii experimentați din apărare, dar triumful din Copa Libertadores, primul din această competiție după o așteptare de 38 de ani, nu poate fi separat de venirea în vară a portughezului Jorge Jesus. Lusitanul a devenit primul antrenor străin care a cucerit un trofeu internațional cu o grupare din Țara Cafelei.

Asistăm la vreo surpriză?

În ultimul deceniu, de patru ori am avut parte de ”intruși” în ultimul act. Din păcate pentru ”outsideri”, nivelul a fost prea înalt, astfel că ei au rămas cu onoarea de a fi vicecampioni mondiali. Iată finalele despre care vorbim:

2010: Internazionale Milano – Mazembe (Congo) 3-0

2013: Bayern – Raja Casablanca (Maroc) 2-0

2016: Real Madrid – Kashima Antlers (Japonia) 4-2

2018: Real Madrid – Al-Ain (Emiratele Arabe Unite) 4-1

DESCHIDE ACUM UN CONT LA SUPERBET SI TRĂIEȘTE EXPERIENȚA UNICĂ A PARIURILOR ONLINE

Să vină surpriza din partea mexicanilor de la Monterrey? Gruparea pregătită de argentinianul Antonio Mohamed este la cea de-a patra prezență la sărbătoarea mondială a cluburilor. În primăvară, ”aztecii” treceau în finala continentală, cu 2-1, de rivalii de la Tigres, într-un stil pragmatic cu care Monterrey speră să își depășească în sfârșit condiția. Deocamdată, nicio reprezentantă a CONCACAF nu a ajuns în finală: ”Avem șansa de a face istorie pentru regiunea noastră, dar este nevoie și de ceva noroc. Uneori poți să fii foarte competitiv, dar să ai și ghinion! Să sperăm că vom profita cu puțin noroc de șansele pe care le vom avea”, a spus Mohamed, cel care are origini siriano-libanezo-croate!

Ce mai trebuie să știm despre FIFA Club World Cup

  • Câștigătoarea campionatului va primi 5 milioane de dolari, iar finalista va încasa un cec de 4 milioane. Locurile 3 și 4 vor beneficia de premii de 2,5 milioane, respectiv 2 milioane.

  • Echipele din Europa au câștigat fiecare dintre ultimele șase ediții. De-altfel, reprezentantele ”Bătrânului continent” au amanetat 11 din ultimele 12 trofee mondiale la nivel de cluburi. Europenii au fost prezenți de 14 ori în finală, față de 12 situații în care reprezentantele AMSUD au disputat meciul decisiv.

  • Cinci dintre finale, din 2000 încoace, nu au fost disputate între campioanele din Europa, respectiv America de Sud.

  • La turneul de anul trecut, am avut parte de o medie ridicată de goluri, 4,1/meci!

  • Trei jucători au bifat câte o ”triplă” la această competiție: Suarez (FC Barcelona, 2015), Cristiano Ronaldo (Real Madrid, 2016) și Gareth Bale (Real Madrid, 2018).

  • Și la nivel de arbitraj avem reprezentați: Ovidiu Hațegan, Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe vor oficia la partidele din Qatar.

Etichete: advertorial , superbet , advertorial superbet


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Cu siguranță nu va mai rămâne la Parma”. Care e ”prețul corect” al lui Dennis Man: ”Poate juca la orice echipă de top”

Exclusiv Surpriză! Echipa din SuperLigă care a cheltuit cei mai mulți bani: ”O sumă incredibilă”

Alertă la Farul! Gică Hagi are 3 jucători accidentați înainte de meciurile decisive pentru locul 2

Oficial ”Pintilii din Franța” a fost dat afară. Echipa plătea 25.000€ amendă la fiecare meci

Citeşte şi

(P) Spiritul nemților sau banii francezilor? SuperOfertă pentru Dortmund - PSG

(P) Bayern - Real Madrid și Borussia Dortmund - PSG sunt partidele săptămânii în Champions League

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

S-a schimbat legea RCA pentru toți șoferii din România, o lovitură fără precedent pentru români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un polițist prinde un porc care alerga prin oraș. Imaginile sunt virale: „Trebuia să joci rugby”