Los Angeles Lakers v Los Angeles Clippers
LeBron James / Foto: Getty Images

LeBron James, un star cu atitudine: "E momentul ca noi să schimbăm lucrurile". Câți urmăritori are pe rețelele sociale

11.06.2020, 11:26
  • Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, sâmbătă, 19:00, DGS 1

Starul baschetului american LeBron James a anunţat miercuri crearea, împreună cu alţi sportivi, a unei asociaţii pentru promovarea votului americanilor de culoare, în anul în care vor avea loc alegeri prezidenţiale în Statele Unite, în timp ce în ţară are loc o mişcare de amploare împotriva discriminării rasiale, informează AFP.

"Este momentul pentru noi să schimbăm în sfârşit lucrurile", a declarat LeBron James în cursul unui interviu acordat ziarului New York Times.

Asociaţia, denumită "More Than a Vote" (Mai mult decât un vot), vizează încurajarea afro-americanilor să se înscrie pe listele electorale şi să meargă în număr cât mai mare la urne, cu ocazia alegerilor programate pe 3 noiembrie.

Totodată, asociaţia are drept scop combaterea a tot ceea ce ar putea împiedica posibilitatea de vot a alegătorilor negri.

"Da, vrem să ieşiţi şi să votaţi, dar dorim de asemenea să vă oferim un tutorial pentru a face acest lucru. Vă vom explica cum să votaţi şi vă vom arăta ce fac, pe de altă parte, pentru a vă împiedica să votaţi", a spus vedeta NBA.

LeBron James, care are peste 136 de milioane de fani pe conturile sale de Twitter, Facebook şi Instagram, a declarat că va folosi social media pentru a denunţa încercările de a împiedica drepturile de vot ale minorităţilor din întreaga ţară.

Finanţată personal de "King James", asociaţia va număra printre membrii săi alţi sportivi, precum baschetbaliştii Trae Young şi Jalen Rose, jucătorul de fotbal american Alvin Kamara sau celebrităţi precum actorul Kevin Hart, prezenţi la ceremonia de omagiu pentru George Floyd, care a avut loc recent la Minneapolis.

Organizaţia va lucra în colaborare cu alte asociaţii care promovează votul, precum We All Vote şi Fair Fight, relateaza New York Times.

Această iniţiativă are loc după ce moartea lui George Floyd, un afro-american de 46 ani, asfixiat de un poliţist alb care i-a pus genunchiul pe gât, în 25 mai, a stârnit proteste pe întreg teritoriul Statelor Unite împotriva rasismului, inegalităţii şi violenţei poliţiei.

Agerpres 

Etichete: lebron james


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
NEWS ALERT. Bolojan, anunț important despre măsurile de austeritate. Ce spune despre pachetul de măsuri fiscale

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, după ședința de guvern de la Palatul Victoria, că pachetul de măsuri fiscale de reducere a cheltuielilor va fi anunțat săptămâna viitoare, el arătând că România este într-o situaţie dificilă ca urmare a deficitelor bugetare cronice din ultimii ani, cel mai mare fiind înregistrat anul trecut. Premierul a anunţat că TVA va fi reaşezată pe două praguri. O altă măsură se referă la creşterea accizelor la alcool şi combustibil sau impozitarea suplimentară a capitalului, la bănci sau jocuri de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Jucătorii au cerut ca antrenorul să fie dat afară, după cea mai mare surpriză de la Mondialul Cluburilor: ”Ori el, ori noi”

A murit la doar 18 ani, în timpul unei operații la genunchi: ”Viața nu mai are niciun rost”. Tragedia a făcut înconjurul lumii

Gigi Becali n-a stat deloc pe gânduri, după ce a fost prins cu 105km/h în oraș: "Ei stau la șmecherie acolo, la pod"

Exclusiv Victor Pițurcă a rostit două nume, după ce Becali a spus ”Pițurcă și Tudorel Stoica au votat să preiau Steaua”

Exclusiv Se face cel mai scump transfer al verii în SuperLigă: ”Va veni cu noi în cantonament”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ȘAPTE milioane de euro pentru Louis Munteanu! Ioan Varga a răspuns pe loc

Exclusiv A avut ofertă de 9.000.000 € de la Stuttgart: ”Un jucător fenomenal”

Exclusiv Reacția lui Gigi Becali, după ce i-a fost stabilit prețul jucătorului care ar fi pe lista FCSB-ului

Echipa a luat 4.500.000 $ după rezultatul istoric de la Mondialul Cluburilor, dar jucătorii nu vor primi niciun ban

Citeşte şi

Apelul la 911 care a dus la arestarea brutală și moartea lui George Floyd. Ce ar fi făcut americanul

Video Nike a pierdut aproape două miliarde $ în câteva ore. Momentul care i-a costat scump pe americani

PEROZJeff Bezos și Lauren Sanchez, o poveste de dragoste care îmbină două familii și șapte copii. Vacanțe, modelling și viață bună

FILM NOWÎntr-o lună face 50 de ani, dar arată din ce în ce mai bine. Charlize Theron, în lenjerie și salopetă din plasă, pe covorul roșu

Gigi Becali, reacție tranşantă despre transferul unui nou sud-african la FCSB! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Lovitură pentru Cristi Chivu: 350 de milioane de euro citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ștefania, apariție incendiară la concertul lui Beyonce: ținută minusculă, siluetă de invidiat și atitudine de star

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ștefania, apariție incendiară la concertul lui Beyonce: ținută minusculă, siluetă de invidiat și atitudine de star

Digi World

Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac

Digi Animal World

Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale