Cristiano Ronaldo în tricoul lui Al-Nassr / Foto: Profimedia

A venit decizia: Cristiano Ronaldo, pedepsit de arabi după ce a vrut să-l bată pe arbitru!

articol scris de Digi Sport
16.04.2024, 08:49
  • Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1

Cristiano Ronaldo (39 de ani) a ajuns în fața Comisiei de Disciplină a Federației de Fotbal din Arabia Saudită săptămâna aceasta, după episodul inexplicabil petrecut la derby-ul Al-Hilal - Al-Nassr, scor 2-1. 

Imaginile cu superstarul portughez au făcut înconjurul lumii. Prima dată, CR7 a lovit cu cotul în piept un adversar, apoi a vrut să îl lovească pe arbitru cu pumnul, cât timp se afla în spatele lui. 

Galerie Foto

Cristiano Ronaldo, două etape de suspendare în Arabia Saudită

Potrivit Goal, după ce a fost audiat de Comisia de Disciplină, Ronaldo a primit două etape de suspendare, ceea ce îl va face să rateze meciurile din campionat cu Al-Feiha și Al-Khaleej. 

Arabii i-au aplicat sancțiunea minimă pentru astfel de comportament și nici nu i-au dat amendă. De menționat este că portughezul a susținut că este nevinovat și că n-ar fi trebuit să primească roșu, deși imaginile îl contrazic. 

Acum două luni, Cristiano Ronaldo a dus tricoul lui Al-Hilal în zona intimă 

Gesturile lui Ronaldo au venit la doar două luni distanță după ce la meciul din campionat, scor 0-2, a făcut un gest care nu i-a făcut deloc cinste. 

La finalul meciului, în timp ce se îndrepta către vestiare, mai mulți suporteri ai lui Al-Hilal au început să arunce cu tricourile echipei preferate în Ronaldo. 

Atacantul portughez s-a oprit, a luat unul dintre ele și l-a dus în zona intimă, iar apoi l-a aruncat înapoi în tribune. Momentul s-a viralizat instant și a căpătat amploare la nivel mondial. 

Galerie Foto

Etichete: cristiano ronaldo , suspendare , al nassr


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei

Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată de iubitul ei, în timp ce întrețineau relații intime.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Ianis Hagi, lovit în față de Vinicius Junior! Gestul făcut imediat apoi de starul lui Real Madrid

Reacția "Împăratului" Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu l-a bătut a 3-a oară la rând: "Trebuie s-o spun!"

Familia lui Schumacher a strâns 4.000.000 €. Bani pentru ”tratamente pe care nicio ființă umană nu le-a primit”

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut ipostaza cu ”pătrățelele” fotbaliștilor de la Corvinul și a reacționat: ”Vrei să-ți spun ceva?”

Video Victorie istorică! Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul la penalty-uri

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Surpriză! Jucătorul de la FCSB văzut în lotul României la EURO 2024

Video Exclusiv Helmut Duckadam a aflat ce antrenor aduce Rapidul și a făcut gluma serii

Allegri, OUT! Juventus și-a ales viitorul antrenor

45.000.000€ pentru "Messi al Turciei"! Real Madrid s-a decis pe loc

Citeşte şi

Oficial Final de eră! Jucătorul depășit doar de Ronaldo și Messi și-a anunțat retragerea

Transferul de 100.000.000€ a picat. Cristiano Ronaldo, refuzat direct

PEROZO femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Adrian Mititelu a început revoluția la FC U Craiova: a semnat cu 5 fotbaliști! Detalii secrete din Bănie citeşte ştirea pe Prosport.ro

Simona Halep a vorbit despre finalul carierei: ”Vreau să mă retrag de pe teren” VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”