Burleanu a explicat atacurile la adresa lui Lupescu

Burleanu explică atacurile la adresa lui Lupescu: "De-abia am aflat aceste informaţii"

22.03.2018, 16:17
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Răzvan Burleanu a explicat motivul campaniei duse împotriva lui Ionuţ Lupescu înaintea alegerilor pentru preşedinţia FRF, de pe 18 aprilie. Burleanu l-a acuzat pe blogul personal pe principalul său contracandidat de ilegalităţi comise în perioada în care era directorul general al Federaţiei.

"Am mai clarificat lucrurile și pe pagina mea de Facebook. În 2014 scopul nostru era să dezvoltăm lucurile. De-abia în urmă cu câteva săptămâni am aflat aceste informații, așa că acum le-am dezvăluit. Pe de-o parte avem probe de modul în care a fost administrată FRF și, pe de alta, ştim de ce aceste informații nu au fost publicate acum patru ani de zile. După martie 2014, când am găsit informații care ne-au adus la aceste informații, am făcut demersurile. Nu avem nevoie de girul Comitetului Executiv. Am spus că vom înainta aceste informații autorităților abilitate. Nu e un blog privat (razvanburleanu.ro), eu sunt o persoană publică. Unde să fac public aceste informații? Nu am timp să mă uit eu în arhivă. Angajații Federației m-au ajutat în timpul lor liber, sâmbăta, duminica, să găsesc aceste informații. În acești patru ani de zile nu am folosit site-ul frf.ro pentru un drept la replică, pentru a răspunde atacurilor. Niciodată nu o să mă vedeți că folosesc funcția pentru interes personal ", a declarat preşedintele FRF.

Burleanu a dezvăluit şi care au fost lucrurile care l-au uimit cel mai mult în momentul în care a preluat şefia Federaţiei.

"O anomalie găsită la FRF. Colegi de-ai mei munceau până la ora 1:00, înainte nu mai găseai pe nimeni la 13:30. Nu aveam departament de achiziții. Un anumit doctor își economiseşte 150.000 de euro pe an. Partea de cathering - prețuri uriașe. Am blocat acest contract de rentă viageră. Eram atacat, și eu, și colegii mei. Acestea au fost anomaliile. În martie 2014, am găsit datoria SEG față de FRF de un milion de euro. Am ajuns la un consens, nu mai plătim astăzi, compania SEG prestează aceste servicii în baza datoriei", a mai spus şeful FRF din ultimii patru ani.

Pe 18 aprilie, fotbalul românesc își va alege noul șef din cei șase candidați înscriși: Răzvan Burleanu, Ionuț Lupescu, Marcel Pușcaș, Sorin Răducanu, Victoraș Iacob și Adrian Teodorescu.

Etichete: lupescu , alegeri frf , razvan burleanu , burleanu , burleanu lupescu , acuze burleanu lupescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Ce a avut FCSB anul acesta în plus?”. Fostul jucător al roș-albaștrilor a rostit doar trei cuvinte

Claudiu Keșeru e convins, după ce FCSB a câștigat titlul: ”E momentul să plece”

Constantin Schumacher a văzut ce se întâmplă la Rapid și a reacționat: ”Toată lumea îl susține pe Șumudică”

Exclusiv Marius Lăcătuș nu are niciun dubiu, după ce FCSB și-a adjudecat titlul: ”Nu putem omite”

Citeşte şi

După ce au fost ”la cuțite”, Răzvan Burleanu l-a lăudat pe eternul ”dușman” Gigi Becali

Cum a parat Burleanu întrebarea ”Îl așteptați pe domnul Becali la cursurile pentru antrenori?”

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”