Carlo Ancelotti / Foto: Profimedia

Ce spune Carlo Ancelotti despre eventuala negociere cu președintele federației braziliene: "Naţionala Braziliei mă vrea"

articol scris de Digi Sport
14.04.2023, 18:03
  • Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1

Carlo Ancelotti (63 de ani) mai are contract cu Real Madrid până în iunie 2024, dar au existat zvonuri potrivit cărora el ar putea da curs unei oferte de a antrena naționala Braziliei.

Carlo Ancelotti: "Adevărul e că naţionala Braziliei mă vrea"

Astfel, italianul ar putea pleca chiar mai repede de pe Santiago Bernabeu, la finalul acestui sezon, în iunie 2023. Tehnicianul madrilenilor a comentat această posibilitate.

"Eu cred că Florentino vrea să rămân, pentru că a fost întotdeauna foarte bun cu mine și continuă să fie. Clubul este liniștit și sunt sigur că voi fi aici și în următorul sezon, iar noi vom respecta contractul.

Adevărul e că naţionala Braziliei mă vrea, iar asta mă măguleşte, mă încântă. Dar trebuie să respect actualul contract, vreau să-l onorez până la final, pentru că îmi place acest club. Şi tot ce se va întâmpla ulterior este viitorul, nimeni nu ştie viitorul.

Nu-l cunosc (n.r.: pe președintele Federației Braziliene de Fotbal), dar dacă vrea să vorbească cu mine, mă voi întâlni cu el cu plăcere. Nu mă surprinde că sunt zvonuri de acest fel şi nu mă îngrijorează.

Este destul de clar: voi rămâne aici atât timp cât Real Madrid îmi va permite să continui. Simt foarte mult sprijin din partea preşedintelui, a suporterilor şi a jucătorilor, atmosfera este foarte calmă în jurul meu şi sunt și eu foarte calm. Acum avem două luni şi jumătate pentru a încerca să câştigăm trofee", a precizat Ancelotti, potrivit Marca.

Ancelotti refuză Chelsea

S-a scris că Ancelotti ar fi dorit și de Chelsea, însă italianul a spus că nu ar mai antrena această echipă pe care a mai pregătit-o.

"Mă întristează situația lor. Am amintiri grozave din perioada petrecută la acel club (n.r. 2009-2011). Să mă întorc acolo? Nu. Cred și sper că Lampard va face o treabă fantastică", a spus Ancelotti, conform presei britanice

Ancelotti se află pe banca lui Real Madrid din vara lui 2021 și se află la al doilea mandat, după cel din perioada 2013-2015.

În al doilea mandat la Real Madrid, Ancelotti a câștigat cinci trofee.

Etichete: brazilia , carlo ancelotti , ancelotti oferte


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei

Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată de iubitul ei, în timp ce întrețineau relații intime.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Reacția "Împăratului" Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu l-a bătut a 3-a oară la rând: "Trebuie s-o spun!"

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut ipostaza cu ”pătrățelele” fotbaliștilor de la Corvinul și a reacționat: ”Vrei să-ți spun ceva?”

Video Victorie istorică! Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul la penalty-uri

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: "La gunoi!"

Ce au scris francezii, după ce Simona Halep a abandonat în primul tur de la Trophee Clarins

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Surpriză! Jucătorul de la FCSB văzut în lotul României la EURO 2024

Video Exclusiv Helmut Duckadam a aflat ce antrenor aduce Rapidul și a făcut gluma serii

Allegri, OUT! Juventus și-a ales viitorul antrenor

45.000.000€ pentru "Messi al Turciei"! Real Madrid s-a decis pe loc

Citeşte şi

Carlo Ancelotti a dezvăluit la ce se gândește după ce Real Madrid a învins-o cu 5-0 pe Alaves

Carlo Ancelotti și-a numit favoritul la câștigarea Balonului de Aur

PEROZO femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Adrian Mititelu a început revoluția la FC U Craiova: a semnat cu 5 fotbaliști! Detalii secrete din Bănie citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: Sabalenka promite "răzbunare" în fața lui Swiatek. "Cu ajutorul vostru, o să o înving" citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”