Ionuț Nedelcearu, în tricoul naționalei României / Foto: Sport Pictures

Exclusiv Cel mai negru moment din cariera lui Ionuț Nedelcearu: "Am știut că mă voi rata dacă voi continua la fel"

30.01.2020, 21:24
  • Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna - Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Ionuț Nedelcearu (23 de ani) a vorbit din nou, la Digi Sport Special, despre un episod mai puțin plăcut din cariera sa, care a avut loc în urmă cu doi ani.

Fundașul Român de la Ufa, alături de Alin Dudea și Patrick Petre, cu toții colegi la Dinamo în martie 2017, au fost trimiși la echipa a doua a "câinilor roșii" și au fost excluși de la echipa națională de tineret e României, după ce ar fi consumat alcool în timpul unui zbor către Spania, acolo unde România U21 mergea în cantonament.

Ionuț Nedelcearu a realizat că nu poate face performanță dacă va continua în același mod

Cei trei fotbaliști au fost puși apoi să își ceară scuze din partea fanilor, prin intermediul unui clip video, de către oficialii celor de la Dinamo.

Nedelcearu a mărturisit că au fost obligați să înregistreze acel filmuleț și a explicat cum l-a ajutat să privească fotbalul cu alți ochi și cum s-a maturizat în urma acelui incident.

"Foarte multă lume m-a desconsiderat după acel moment, iar asta m-a ambiționat.

A fost un episod din care am realizat foarte multe și am înteles că dacă vreau să fac ceva în fotbal, așa nu se poate. Am știut că dacă voi continua așa, mă voi rata. M-a schimbat mult, privesc altfel fotbalul de atunci.

Și ca să lămuresc situația și cu acel filmuleț, am fost puși să facem asta, iar după toată lumea a râs de noi", a spus românul pentru Digi Sport.

Etichete: dinamo , romania u21 , ionut nedelcearu , nedelcearu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit

În timp ce regimul islamic încearcă să se replieze pe repede înainte după moartea președintelui Raisi, mulți iranieni se bucură de dispariția unuia dintre cei mai duri reprezentanți ai represiunii. De numele fostului președinte supranumit "Măcelarul din Teheran" se leagă epurările masive, de zeci de mii de morți, din 1979 până acum, dar și faptul că el a implicat Iranul pentru prima dată într-un război direct cu Israelul.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

OUT de la FCSB după eșecul cu Rapid! Gigi Becali: ”Poate găsește să se ducă undeva”. Alți doi jucători vor fi împrumutați

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

Gigi Becali n-a stat prea mult pe gânduri, după ce Răzvan Lucescu a luat titlul cu PAOK

Fanii lui Tottenham, după ce l-au văzut din nou titular pe Radu Drăgușin: ”Nemernicul a avut la dispoziție jumătate de sezon”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Ionel Dănciulescu și Marius Niculae au avut același remarcat, după Dinamo - Csikszereda 2-0

Zeljko Kopic, anunț clar despre viitorul său la Dinamo după 2-0 cu Csikszereda

Video OUT de la Dinamo? Anunțul făcut imediat după victoria cu Csikszereda

Patronul lui PAOK a rupt tăcerea! Ce mesaj i-a transmis lui Răzvan Lucescu

Citeşte şi

”Cât mai rămâi la Dinamo?”. Răspunsul lui Dennis Politic, după ”dubla” magică cu Csikszereda

Video Dinamo - Csikszereda 2-0. ”Câinii”, la un pas de salvarea de la retrogradare după ”dubla” lui Dennis Politic

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWJennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a "scăpat" actorului, după zvonurile divorțului

Gigi Becali forțează un alt transfer de Liga Campionilor: vrea o altă vedetă creată în „laboratorul” lui Gică Hagi citeşte ştirea pe Prosport.ro

Imagini cu noul antrenor al Rapidului beat mort: ”Poate îi cam place șprițul...” VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Semnul de circulație care pune în dilemă șoferii români. Ce reprezintă indicatorul rutier de fapt citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Digi World

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

Digi Animal World

Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a întâmplat”