A plecat de la Barça şi a recunoscut tot! Iniesta: "Am ţinut cu Real". De ce ajunsese să îi deteste pe catalani

26.05.2018, 20:34
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Transferat la Vissel Kobe, Andres Iniesta, un simbol pentru Barcelona, a admis că în copilărie a fost fan al lui Real Madrid.

Ajuns la 12 ani la grupele de puşti ale Barcelonei, Don Andres fusese iniţial suporterul marii rivale. A recunoscut acum, în show-ul Chester, dar existau speculaţii pe această temă încă de acum mulţi ani.

"Da, când eram copil, am fost fanul Realului, nu al Barcelonei", a recunoscut mijlocaşul.

Chiar la un moment dat Iniesta dezvoltase o aversiune pentru catalani, după ce Albacete, formaţie la care evolua, la grupele de pitici, primise şapte goluri pe Camp Nou.

"Prima mea echipă, copil fiind, a fost Albacete. A mers pe Camp Nou şi a primit 7. Echipa mea a luat 7! Am zis că Barcelona nu îi poate face aşa ceva echipei la care joc", a mai spus marele mijlocaş.

Iniesta, după 22 de ani la Barca, a anunţat pe 27 aprilie că va pleca de la clubul catalan la finele acestui sezon. În vârstă de 34 ani, mijlocaşul a evoluat întreaga sa carieră de profesionist la FC Barcelona, pentru care a disputat în total 674 de meciuri şi a cucerit în total 32 de trofee.

Etichete: iniesta , iniesta real madrid , iniesta fan real madrid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare

În timpul interviurilor pentru angajare, candidații pot avea parte de întâmplări neplăcute sau umilitoare și de multe ori sunt discriminați fățiș din cauza vârstei, a sexului sau a aspectului fizic. BBC a adunat într-un material cele mai ciudate experiențe avute în timpul interviurilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto Daniel Niculae, replică ironică pentru Dan Șucu! ”Ruptură” evidentă la Rapid

Șumudică știe fotbalistul care nu trebuie să lipsească din primul 11 la EURO: ”N-am văzut în viața mea”

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

Exclusiv Dani Coman: ”Săptămâna viitoare voi semna!”. A făcut anunțul în direct la TV

Citeşte şi

Galerie Foto Vlăduța Lupău a dezvăluit ce i-a spus Neymar, după ce a luat-o în brațe. ”Nu mi-a venit să cred!”

Momentul care a permis virusului COVID-19 să se răspândească la mii de oameni. Verdictul unui medic italian

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”