Dorin Rotariu a evoluat foarte bine în meciul Astana - CFR Cluj

Astana – CFR Cluj 1-0 | Dorin Rotariu a impresionat în meciul cu ardelenii

09.07.2019, 19:06
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Dorin Rotariu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai meciului Astana – CFR Cluj 1-0. Internaționalul român a început ca vârf, iar în a doua repriză a evoluat în flancul drept al echipei din Kazahstan. Dorin Rotariu a semnat cu Astana în luna februarie.

Dorin Rotariu a avut și două mari ocazii de gol, la ambele portarul Gedrius Arlauskis a reușit să pareze șuturile jucătorului român.

Prima ocazie a lui Dorin Rotariu:

A doua ocazie a lui Dorin Rotariu:


Dorin Rotariu a avut câteva incursiuni pe partea stângă a echipei lui Dan Petrescu, a impresionat prin driblingurile făcute și prin felul în care și-a pus în valoare coechipierii.

Iosif Rotariu, unchiul jucătorului, l-a lăudat după meciul cu CFR Cluj. "E un jucator polivalent, dar el se simte cel mai bine în partea dreapta și în momentul în care a intrat în dreapta chiar a fost foarte prezent in joc, a avut și cateva acțiuni reușite", a spus Isif Rotariu la Fotbal Club de la Digi Sport.

Fostul dinamovist a fost împrumutat în prima parte a sezonului de Club Brugge la Alkmaar, însă nu s-a integrat nici în lotul formaţiei din Olanda. S-a vorbit despre o revenire în Liga 1, unde FCSB şi Craiova l-au dorit, însă prioritar pentru fotbalist a fost un contract în străinătate.

Transfer Rotariu: a fost aproape de liga a doua germană

Dorin Rotariu a fost aproape de liga a doua germană, unde Arminia Bielefeld l-a dorit, însă nu a trecut vizita medicală.

”Din cauza unor anomalii observate la vizita medicală, nu se va mai realiza acest transfer”, a anunțat Daniel Mucha, purtătorul de cuvânt al germanilor.

Etichete: astana , dorin rotariu , dorin rotariu astana , astana cfr cluj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Jackpot! Câte milioane de euro primește FCSB de la UEFA, dacă se califică în Champions League

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Video CFR Cluj - Sepsi 2-1. Karlo Muhar i-a salvat pe ardeleni în 90+6

Citeşte şi

Surpriză uriașă! Cu ce echipă a bătut palma Dorin Rotariu, la două luni după ce a fost dat afară de la FCSB

Ce se întâmplă cu Dorin Rotariu, la aproape două luni după ce a fost dat afară de FCSB

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”