Video Bernardo Silva, driblingul zilei în UEFA Champions League! Ce a putut să facă mijlocașul lui City

21.02.2019, 10:47
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

VIDEO Schalke - Manchester CIty 2-3! Seară impecabilă a elevilor lui Pep Guardiola pe ”Veltins Arena”, din Gelsenkirchen, în fața a 54.417 spectatori. ”Cetățenii” s-au impus într-un final de infarct, deși erau conduși și au evoluat pe final cu un om în minus, dar a contat foarte mult că nu au renunțat la luptă.

Cea mai bună dovadă în acest sens stă mărturie o fază de maestru realizată de Bernardo Silva (24 de ani), mijlocașul de creație al grupării din Manchester. Într-una dintre incursiunile sale pe flancul drept, Silva l-a făcut ”franjuri” pe adversarul său direct fundașul stânga Bastian Oczipka (30 de ani). Germanul a fost pur și simplu amețit de fentele lui Silva, care i-a trecut mingea și printre picioare după care a centrat în careu. Singura satisfacție a fotbalistului de la Schalcke, dacă se poate vorbi de așa ceva într-o astfel de fază, este că centrarea a rămas fără niciun rezultat pe tabela de marcaj. 

Schalke - Manchester CIty 2-3! Leroy Sane a restabilit egalitatea printr-o super-execuţie.

"Cetăţenii" au avut viaţă grea în deplasarea cu Schalke, chiar dacă au deschis scorul după 18 minute. Aguero a înscris, după o recuperare a lui David Silva. Nemţii au revenit însă. Au primit un penalty după consultarea arbitrajului video, pentru un henţ în careu al lui Otamendi. Nabil Bentaleb a înscris şi tot el şi-a adus echipa în avantaj până la pauză. Schalke a mai primit o lovitură de la 11 metri, pentru un fault al lui Laporte, transformată de mijlocaşul algerian. Bentaleb are procentaj maxim de la punctul cu var: a dat 14 goluri din tot atâtea şanse, de-a lungul carierei.

Manchester City s-a aruncat în atac în repriza secundă, iar De Bruyne a avut o mare ocazie de a egala. Schalke s-a închis bine, iar din minutul 68, misiunea echipei lui Pep Guardioala a devenit şi mai complicată. Otamendi a luat al doilea galben, pentru un fault la mijlocul terenului.

Fost jucător la Schalke, Leroy Sane a restabilit egalitatea printr-o super-execuţie. În minutul 90, City a găsit şi golul victoriei. Sterling (după un assist al portarului Ederson!) a stabilit rezultatul final, 3-2, pentru englezi, care aşteaptă în linişte returul de pe 12 martie, transmis în direct la Digi Sport.

VIDEO cu rezumatul partidei

Etichete: bernanrdo silva , schalke - manchester city


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Rapid 3-2, ACUM, în direct la Digi Sport 1. Giuleștenii au ratat penalty

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

Video CFR Cluj, iertată de un cartonaș roșu în meciul cu Rapid? ”Crampoanele pe gambă” / ”E grav, sincer!”

Ce a spus Postecoglou, după ce Radu Drăgușin a ajuns la 6 meciuri consecutive fără minut jucat

Citeşte şi

Foto A fost la Real - City și a rămas impresionată. A descris totul în două cuvinte

Galerie Foto Vlăduța Lupău a dezvăluit ce i-a spus Neymar, după ce a luat-o în brațe. ”Nu mi-a venit să cred!”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Fotbalistul dorit de Gică Hagi într-un transfer cu schimb de jucători între el și Gigi Becali a luat decizia! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Milionarul Arpad Paszkany, cadou de Paște de peste 100.000 de euro pentru noua iubită: ”A venit iepurașul” FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”