Andrea Agnelli (stânga), președintele ECA și Aleksander Ceferin (dreapta), președintele UEFA

Ce înseamnă, de fapt, REVOLUȚIA: Champions League ar putea deveni SuperChampions. 3 cluburi românești, la discuții + noul regulament

20.03.2019, 16:01
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

Așa cum digisport.ro a anunțat ieri, la Nyon a avut loc o întrunire între reprezentanții Ascociației Cluburilor Europene (ECA) și cei ai UEFA. Scopul: discuții privind schimbarea formatului UEFA Champions League.

Deși ECA și UEFA au asigurat, într-un comunicat, că întâlnirea de ieri a fost "doar o dezbatere a ideilor în privința competițiilor europene începând din 2024", adevărul este că propunerile vor ajunge în comitetele executive ale ambelor organizații, scriu spaniolii de la AS.

UEFA Champions League, înlocuită de SuperChampions?

ECA și UEFA doresc transformarea UEFA Champions League într-o SuperLigă (SuperChampions), în care meciurile ar urma să se dispute în weekend. Tocmai de aceea, cele două organizații vor trebui să convingă reprezentanții celor 232 de cluburi ale ECA să ceară mutarea partidelor din competițiile domestice în cursul săptămânii, marțea și miercurea.

Ieri a avut loc prima întrunire, care a dat practic startul către schimbarea programului și regulamentului pentru competițiile europene, începând din 2024. Propunerile i-au fost prezentate și lui Tibor Navracsics, Comisarul European pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, care "susține dorința comună de a aborda, împreună cu ECA, problemele cu care se va confrunta fotbalul în viitorul apropiat".

Javier Tebas, principalul opozant

În același timp, spaniolii de la AS mai notează că ECA și UEFA nu vor să recunoască faptul că SuperLiga (n.r. SuperChampions), care este programată să ia locul actualei UEFA Champions League, este destinată exclusiv cluburilor de elită. Acestea ar urma să primească mai mulți bani din drepturile de televizare din competiția care se va disputa în weekend-uri.

"Nu e vorba despre nimic altceva. Doar despre a atrage cât mai mulți bani", susțin surse apropiate lui Javier Tebas, președintele La Liga, principalul opozant al ECA / UEFA.

"UEFA și ECA negociază în spatele ușilor închise, ca ceilalți să nu știe despre reformele care pun în pericol ligile naționale. Fac schimbări în Champions League care sunt foarte periculoase pentru fotbal. E un model care dăunează foarte mult ligilor naționale.", a afirmat, recent, Javier Tebas. 

Regulamentul SuperChampions:

  • competiție cu 32 de participante
  • câte 4 promovări /retrogradări în fiecare an
  • meciurile se vor disputa doar în weekend
  • mai multe partide (14 pentru fiecare echipă în faza grupelor - adică 4 grupe de câte 8 echipe)

Cele 232 de cluburi care fac parte din ECA:

  • 3 cluburi din România fac parte din ECA: FCSB, CFR și Astra

Meciurile din UEFA Champions League se văd ÎN DIRECT pe Digi Sport, Digi4K și digisport.ro.

Etichete: uefa , program champions league , regulament champions league , superchampions


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Surpriza lui Lobonț pentru meciul cu CFR: titular la Rapid pentru prima oară după 8 luni!

Ce s-a întâmplat după ce Radu Drăgușin a fost lăsat iar pe bancă la Tottenham: "Vedeți și voi asta?"

Foto E oficial: "cuplul anului" nu mai există! Mădălina Ghenea a dezvăluit toate motivele despărțirii

Citeşte şi

Oficial Vestea primită de România: UEFA a luat decizia înainte de EURO 2024

Comisia UEFA a votat pentru creșterea numărului de jucători din loturile pentru EURO! Ce urmează + Există trei variante

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Fotbalistul dorit de Gică Hagi într-un transfer cu schimb de jucători între el și Gigi Becali a luat decizia! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Milionarul Arpad Paszkany, cadou de Paște de peste 100.000 de euro pentru noua iubită: ”A venit iepurașul” FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”