”Uraaaa Roma"! Reacția spectaculoasă a lui Klopp, după tragerea la sorți UCL

13.04.2018, 16:58
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Dintre toate cele patru semifinaliste ale Ligii Campionilor, AS Roma este cea mai slab cotată. Cu toate astea, Jurgen Klopp, tehnicianul echipei Liverpool, a declarat, vineri, că echipa italiană, adversara din penultimul act al Ligii Campionilor, nu poate fi considerată formaţia cel mai uşor de învins, deoarece trebuie să se ţină cont de felul în care aceasta a eliminat-o pe FC Barcelona, în sferturi.

“Pentru că ştiam că va trebui să comentez tragerea la sorţi, am încercat să mă gândesc la ceea ce simt, însă nu am facut-o. «Slavă Domnului nu e Bayern, slavă Domnului nu e Real Madrid, uraaa Roma». Este doar tragerea la sorţi şi ştiu că este emoţionant, dar este bine pentru că vestea cea mai importantă este că încă suntem în competiţie. Indiferent de adversar aş fi spus că există o şansă, pentru că aşa este fotbalul. Deci există şanse în faţa Romei. Însă dacă cineva gândeşte că este cea mai facilă adversară, atunci nu pot ajuta acea persoană.

Evident nu au văzut ambele meciuri cu Barcelona. În primul meci, acel 4-1, nu a fost un meci pentru acest scor. A fost geniul lui Messi în fața unei echipe foarte bune a Romei. A doua manșă a fost incredibilă, remarcabil ce au reușit. Probabil ar fi putut marca 4-5 goluri, am fost cu adevarat impresionat”, a spus Klopp pentru liverpoolfc.com.

În replică, căpitanul echipei AS Roma, Daniele De Rossi, a declarat că el şi colegii săi respectă Liverpool, aşa cum au respectat şi FC Barcelona, însă îşi vor apăra şansele.

“La acest nivel, toate echipele sunt mari, sunt incredibile. Liverpool şi-a arătat valoarea, la fel ca noi, eliminând echipa despre care gândeam că poate fi favorită la câştigarea trofeului, Manchester City. Au un antrenor a cărui abordare o ador. Îi respectăm, bineînţeles, aşa cum am respectat şi Barcelona sau Şahtior, dar vom avea şansa noastră și ne vom agăța de ea”, a afirmat De Rossi.

Roma nu are amintiri plăcute legate de adversara sa din semifinale, Liverpool. În 1984, "cormoranii" au cucerit Cupa Campionilor Europeni după o finală cu AS Roma, disputată chiar pe Olimpico. Atunci, trupa engleză s-a impus la loviturile de departajare, cu scorul de 4-2, după 1-1 în timpul regulamentar, şi aducea în vitrina clubului a patra Cupă a Campionilor din istorie. În semifinale, gruparea de pe Anfield a trecut de Dinamo, după 1-0 în Anglia şi 1-2 la Bucureşti.

Liverpool şi AS Roma se vor întâlni în semifinalele Ligii Campionilor, în 24 aprilie în Anglia şi la 2 mai în Italia.

Etichete: liverpool , semifinale , liga campionilor , champions league , as roma , jurgen klopp


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

Arne Slot, ”pus la zid” în Marea Britanie înainte să ajungă la Liverpool: ”E un fel de Erik Ten Hag”

Video CSM București - Metz 24-27. ”Tigroaicele” nu le-au făcut față franțuzoaicelor! Vor încerca ”remontada” în retur

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”