Galerie Foto Nebunie la Roma! Fanii au aşteptat toată noaptea să pună mâna pe un bilet la meciul cu Liverpool

18.04.2018, 13:57
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

AS Roma s-a calificat după 34 de ani în semifinalele Ligii Campionilor, unde va juca împotriva lui Liverpool, iar interesul pentru returul contra "cormoranilor", care va avea loc pe 2 mai, pe Stadio Olimpico, este uriaş.

Pentru a fi siguri că prind un bilet la partida care îi poate duce pe giallorossi în finala de la Kiev, sute de fani ai formaţiei din capitala Italiei au petrecut noaptea de marţi spre miercuri în faţa magazinului oficial al clubului. S-au făcut inclusiv liste, încă de ieri, pentru a exista o ordine bine stabilită. 

Azi a început vânzarea la liber a biletelor, care au preţuri cuprinse între 60 şi 160 de euro, după ce abonaţii, 23.000 la număr, au avut la dispoziţie un avans de câteva zile pentru a-şi procura tichetele. Acestea au fost deja vândute, astfel că mai sunt disponibile încă 35.000.

Galerie Foto

Vânzarea a început la primele ore ale zilei de miercuri, în aplauzele sutelor de fani care au aşteptat o noapte întreagă să pună mâna pe biletele pentru un meci istoric. Există şi varianta achiziţionării on-line a biletelor, dar, potrivit Gazzettei dello Sport, timpul mediu de aşteptare în faţa PC-ului este de o oră.

În aceste condiţii, sunt şanse mari ca recordul de vânzare a biletelor, stabilit la returul cu FC Barcelona (8 ore) să fie bătut.

De asemenea, aproape sigur se va înregistra un nou record de încasări al clubului. În 2014, la meciul cu Bayern Munchen, Roma a obţinut 3.722.563 de euro din vânzarea biletelor.

Etichete: liverpool , liga campionilor , roma , champions league , ucl , bilete roma liverpool


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Video Calificare ”miraculoasă”! A pierdut turul la 9 goluri, dar a reușit ”remontada” și va juca în Final Four

Mircea Sandu, mesaj pentru Gigi Becali după ce FCSB a câștigat titlul: ”Chiar dacă s-a oferit la Liverpool, e greu”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”