"Nu ai inimă în piept, ci un coș de gunoi! Decizia a fost a unui animal, nu a unui om!". Buffon, dezlănțuit

12.04.2018, 01:39
  • SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00, DGS 2

Real Madrid - Juventus 1-3. Gianluigi Buffon și-a continuat "tirada" la adresa arbitrului Michael Oliver și după finalul meciului de pe "Santiago Bernabeu". Veteranul de 40 de ani din poarta bianconerilor l-a făcut praf pe "centralul" englez după penalty-ul controversat acordat în ultimul minut al prelungirilor, fază la care Buffon a fost și eliminat din cauza reacției nervoase.
 
"A fost o zecime de penalty. Nu știu ce a văzut arbitrul, dar a fost o fază discutabilă. Nu poți dicta penalty la o asemenea fază, petrecută în al treilea minut al prelungirilor. Echipa a dat totul, iar un om nu poate distruge un asemenea vis, după o revenire extraordinară, după o asemenea fază. 

Cu siguranță, nu ai o inimă în piept dacă faci asta, ci un coș de gunoi. Dacă nu ai caracterul să arbitrezi un asemenea meci, disputat pe un astfel de stadion, mai bine stai în tribună alături de soție și copii, bea un suc și mănâncă chipsuri.

Puteam să îi spun orice arbitrului în acel moment, dar el trebuia să înțeleagă ce dezastru a creat. Dacă nu ai curajul să iei o decizie și nu poți face față presiunii, stai în tribună și mănâncă chipsuri. Decizia asta a fost a unui animal, nu a unui om", a "tunat" Buffon, la microfonul Mediaset Premium.

Pentru Buffon, acesta a fost primul cartonaș roșu încasat în Champions League, în cele 117 meciuri adunate în întreaga carieră. 50 de partide a încheiat italianul fără gol primit în cea mai tare competiție inter-cluburi. Întrebat dacă acesta a fost ultimul lui meci în UCL, "Gigi" a răspuns: "E foarte probabil să fie ultimul".

De notat că Allegri, tehnicianul lui Juventus,a avut o atitudine de lord când a fost întrebat de incidentul cu penaltyul. Fotbaliștii au trăit însă la o cu totul altă intenstitate finalul de meci. Dacă Chiellini a făcut un semn clar spre madrileni, părând că întreabă "Cât aţi plătit pentru acest penalty?", Pjanic a avut o postare în același registru. "Rușine", a fost singurul cuvânt scris de mijlocaș, pe un fundal negru.

 

Etichete: buffon , buffon real madrid , buffon michael oliver


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022. Răpitorii l-au eliberat pe cel poreclit „Regele Cripto” după trei zile, dar cu o condiție: trebuia să facă rost de bani cât mai repede. Nu era ultima dată – și nici prima – când tânărul canadian, care se dădea drept un geniu al afacerilor cu criptomonede și promitea „investiții inteligente”, avea să intre în încurcătură, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

Acord! Luka Modric urmează să semneze ultimul contract din carieră! Salariu cu 50% mai mic

Exclusiv 36 de milioane €! Marius Lăcătuș e convins: ce urmează în ”războiul” FCSB - CSA Steaua, după verdictul în cazul palmaresului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Cum l-a numit presa britanică pe Adrian Mutu, după ce "Briliantul" s-a pozat cu Cristiano Ronaldo

Real Madrid n-a stat pe gânduri! Ce se întâmplă cu transferul de 100.000.000€

Jurgen Klopp nu s-a mai abținut și a izbuncnit în lacrimi: ”Aș dori să-mi cer scuze!”

Exclusiv Prima reacție, după ce MM Stoica a anunțat oficial că FCSB revine în Ghencea

Citeşte şi

Galerie Foto Vlăduța Lupău a dezvăluit ce i-a spus Neymar, după ce a luat-o în brațe. ”Nu mi-a venit să cred!”

Momentul care a permis virusului COVID-19 să se răspândească la mii de oameni. Verdictul unui medic italian

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

Anturajul lui Mateiu vuiește, după ce Simona Halep și-a luat apartament în Dubai chiar lângă el: „A contribuit și el!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Răzvan Lucescu, dorit pe banca unei echipe mari! Duminică joacă "finala" pentru titlu în Grecia citeşte ştirea pe ziare.com

Accident aviatic în România. Avion prăbușit la Buzău, care ar fi fost cauza citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Digi World

Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent

Digi Animal World

Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această felină