Tamim bin Hamad al-Thani, emirul Qatarului / Getty Images

PSG - Real Madrid are un spectator de lux! Emirul Qatarului va urmări meciul din lojă, chiar de lângă Neymar

18.09.2019, 11:21
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Meciul PSG - Real Madrid este unul dintre cele mai aşteptate dispute din faza grupelor, în această ediţie de Champions League. Partida va avea un spectator de lux, în persoana lui Tamim bin Hamad Al-Thani, emirul Qatarului.

Conform celor de la L'Equipe, Al-Thani va fi prezent în lojă pe Parc des Princes. Emirul este patronul clubului parizian, întrucât PSG este deţinut de statul Qatar.

Acesta nu mai fusese prezent la un meci al lui PSG din sezonul trecut, de când echipa sa a pierdut dramatic calificarea în sferturi, pe Parc des Princes, împotriva celor de la Manchester United, 3-1.

Potrivit aceleiaşi surse, la câţiva metri de acesta se va afla chiar Neymar. Brazilianul are o suspendare de două etape în cea mai prestigioasă competiţie europeană intercluburi şi îşi va urmări coechipierii tot din lojă, alături de tatăl său.

PSG - Real Madrid se joacă miercuri şi poate fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, de la ora 22:00, sau în format LIVE VIDEO pe digisport.ro, pentru abonaţii RCS & RDS.

Tamim bin Hamad Al-Thani a cumpărat  PSG acum opt ani

În 2011, statul Qatar, condus de Tamim bin Hamad Al-Thani, a preluat Paris Saint-Germain, contra unei sume de 80 de milioane de euro. 

Clubul a devenit peste noapte unul dintre cele mai bogate din lume, iar Nasser Al Khelaifi, noul președinte al echipei, a dorit să îl facă rapid și foarte competitiv, astfel că a cumpărat la scurt timp jucători precum Zlatan Ibrahimovic, Thiago Silva, Edinson Cavani sau David Luiz. 

De atunci, PSG a cunoscut o evoluție fantastică pe toate planurile. Clubul parizian a devenit al șaptelea cel mai valoros club de fotbal din lume, iar transformarea pare de domeniul fantasticului. Dacă acum opt ani clubul era cumpărat pentru 80 de milioane de euro, în acest moment PSG este cotată la mai bine de un miliard și jumătate de euro.

Etichete: real madrid , psg , champions league , psg - real madrid , tamim bin hamad al-thani , emir qatar


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. În superioritate numerică, ardelenii au ratat ocazii uriașe

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Reacția lui Răzvan Lucescu, după victoria ”nebună” cu AEK Atena

Paris Saint-Germain a câștigat Ligue 1! Ultimul titlu pentru Kylian Mbappe în Franța

Citeşte şi

”Messi al Turciei” a transmis un mesaj categoric, după ce Ancelotti i-a stabilit viitorul

Video CSM București - Metz 24-27. ”Tigroaicele” nu le-au făcut față franțuzoaicelor! Vor încerca ”remontada” în retur

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”