Sadio Mane a înscris la Porto din centrarea lui Salah

Salah pariază pe Liverpool: "Putem câştiga Champions League şi Premier League"

17.09.2018, 20:06
  • Premier League: Man. City - West Ham, duminică, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1

Mohamed Salah a declarat pentru France Football că Liverpool poate câştiga trofeul UEFA Champions League, după ce, în sezonul trecut, a pierdut finala competiţiei, 1-3 cu Real Madrid.

"În sezonul trecut, am eliminat-o pe Manchester City, apoi pe Roma, care tocmai trecuse de FC Barcelona în sferturi. De fiecare dată au fost meciuri incredibile. Am jucat împotriva unor echipe ce aveau ca obiectiv câştigarea trofeului şi am reuşit totuşi să ajungem în finală.

Bineînţeles că putem reuşi din nou. Sunt sigur că putem câştiga competiţia. Putem chiar să câştigăm atât Liga Campionilor, cât şi Premier League. Nu vreau să pun presiune pe noi, însă da, totul este posibil", a declarat egipteanul, într-un interviu pentru France Football.

Fotbalistul de 26 de ani spune că prestaţiile sale excelente în tricoul "cormoranilor" nu ar fi fost posibile fără sprijinul suporterilor şi al antrenorului Jurgen Klopp.

"La o lună sau două după ce am venit la club, am avut acel cântec atât de special. Imediat cum am venit, am simţit această dragoste şi această pasiune a suporterilor. Pur şi simplu, sunt cei mai buni.

Klopp m-a tratat ca pe un prieten încă din prima zi la club. Am vorbit cu el şi a existat imediat ceva puternic între noi. Ne-am înţeles bine de la început. Ştie cum să trateze fiecare jucător din punct de vedere mental. Toată lumea se simte bine cu el", a spus Salah.

Jucătorul sezonului trecut din Premier League a vorbit şi despre relaţia excelentă pe care o are cu partenerii săi din atac, Sadio Mane şi Roberto Firmino.

"Suntem prieteni, vorbim mult unul cu altul. De obicei, ne aşezăm toţi trei împreună în vestiar în acelaşi loc, imediat după meciuri. Există o adevărată solidaritate între noi, fiindcă nu ne interesează cine va da mai multe goluri sau cine o va face primul. Fiecare munceşte pentru a face în aşa fel încât celălalt să marcheze. Şi cum aţi putut constata, marcăm toţi", a explicat egipteanul.

Meciul Liverpool - PSG se va disputa marţi, de la ora 22:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, digisport.ro şi m.digisport.ro.

Etichete: liverpool , premier league , liga campionilor , champions league , mohamed salah , salah liverpool , salah champions league


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022. Răpitorii l-au eliberat pe cel poreclit „Regele Cripto” după trei zile, dar cu o condiție: trebuia să facă rost de bani cât mai repede. Nu era ultima dată – și nici prima – când tânărul canadian, care se dădea drept un geniu al afacerilor cu criptomonede și promitea „investiții inteligente”, avea să intre în încurcătură, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Gestul lui Ronald Gavril față de Anamaria Prodan, după ce a câștigat centura WBC Latino

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Acord! Luka Modric urmează să semneze ultimul contract din carieră! Salariu cu 50% mai mic

Exclusiv 36 de milioane €! Marius Lăcătuș e convins: ce urmează în ”războiul” FCSB - CSA Steaua, după verdictul în cazul palmaresului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce nebunie: cea mai titrată echipă din Europa vrea un jucător din SuperLigă! Prețul: 8.000.000 €

De neînțeles! Ce s-a întâmplat cu Ianis Hagi după ce a fost cel mai bun cu Real Madrid. A atins de 3 ori mingea

Primul transfer al FCSB-ului pentru Champions League! Când face vizita medicală + Salariul jucătorului

Și-a anunțat plecarea imediat după ultimul meci al sezonului: ”Mă duc undeva unde sunt dorit”

Citeşte şi

Carlo Ancelotti a ales cine va fi în poarta lui Real Madrid în finala Champions League

Jurgen Klopp nu s-a mai abținut și a izbucnit în lacrimi: ”Aș dori să-mi cer scuze!”

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

Contractul ”beton” prin care Nelu Varga vrea să-l convingă pe Risto Radunovic să o trădeze pe FCSB pentru CFR Cluj citeşte ştirea pe Prosport.ro

Simona Halep s-a retras din nou! Românca a mai ratat un turneu important. Când poate reveni în circuit citeşte ştirea pe ziare.com

Cosmonautul rus uitat și abandonat în spațiu: Povestea neverosimilă a ultimului cetățean al URSS citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Anitta, cea mai senzuală braziliancă, în slip din jeans, pe plaja din Rio. Are o dezinvoltură aparte și un trup perfect

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anitta, cea mai senzuală braziliancă, în slip din jeans, pe plaja din Rio. Are o dezinvoltură aparte și un trup perfect

Digi World

Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent

Digi Animal World

Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această felină