Mansour bin Zayed Al Nahya (dreapta), patronul lui Manchester City / Foto: Profimedia

City Football Group, în negocieri pentru preluarea unui club faimos din Italia. Șeicii au 12 formații în portofoliu

articol scris de Digi Sport
19.04.2022, 21:21
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Fondul de investiții, City Football Group, care deține și acțiunile majoritare la Manchester City, este în discuții avansate de a mai achiziționa un club.

Șeicii de la gruparea aflată pe primul loc din Premier League sunt pe cale să-și mărească portofiul de echipe, care momentan cuprinde 12 echipe.

Șeicii de la Manchester City, în negocieri pentru preluarea clubului Palermo

Palermo a dispărut din prim-planul fotbalului italian, chiar dacă în ultimii 10 ani a avut jucători de mare valoare care i-au trecut prin curte. Printre aceștia se numără Edinson Cavani, Javier Pastore, Paulo Dybala, Franco Vazquez sau Fabrizio Miccoli, însă managementul grupării patronate la momentul acela de Maurizio Zamparini a fost unul defectuos.

Clubul a intrat in faliment și a înviat din Serie D, de unde a promovat anul trecut în Serie C. Momentan, se află pe locul 4 și speră să urce în liga a doua din Italia, iar odată cu această reușită să vină și alte vești bune.

Conform football-italia, City Football Group se află în negocieri pentru a prelua pachetul majoritar de acțiuni a clubului Palermo. Sursa citată notează că o întâlnire a avut deja loc și s-a vorbit despre detaliile financiare, șeicii urmând să achite doar 10 milioane de euro actualilor proprietari.

City Football Group, deținut de patronii lui Manchester City, aproape să achiziționeze și clubul Bahia

Investițiile în fotbal au devenit deja un lucru obișnuit pentru bogații planetei, în special pentru că și veniturile aduse de cel mai iubit sport din lume sunt foarte mari.

Astfel, conform presei din Anglia, patronii lui Manchester City, reprezentați de City Football Group, urmează să fie noii proprietari ai clubului brazilian Bahia.

Inițial, se vor achita 8 milioane de lire sterline după semnarea actelor către vechii proprietari, după care la sfârșitul anului 2022 vor mai fi virați alte 24 de milioane de lire. 

Suma de 104 milioane de lire urmează să fie completată de alte plăți egale, ce se vor efectua în 2023 și 2024, a câte 36 de milioane de lire.

City Football Group, al cărui președinte este șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, deține 12 cluburi până acum: Manchester City, New York City, Melbourne City, Yokohama F. Marinos, Montevideo City Torque, FC Girona, Sichuan Jiuniu, Mumbai City, Lommel, Esperance Troyes, NAC Breda și Club Bolivar.

Etichete: manchester city , palermo , patron , city football group


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Cristi Chivu, în fața loviturii carierei! Ajax îi propune un contract pe 5 ani

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

Pep Guardiola, ”în al 9-lea cer” după victoria cu Nottingham Forest: ”Este o victorie mare”

Video Nottingham Forest - Man. City 0-2 / Tottenham - Arsenal 2-3. Rezultatele zilei în Premier League

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă