Argentinienii sunt liniştiţi: "Messi este foarte bine şi asta ne motivează!"

20.06.2018, 12:11
  • Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna - Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Argentina poate rămâne liniştită, "Messi este foarte bine", a dat asigurări fundaşul Cristian Ansaldi, înaintea meciului cu Croaţia, unul crucial pentru vedeta Barcelonei, după semieşecul cu Islanda (1-1) din debutul Cupei Mondiale 2018.

"Evident, ştim cu toţii ce reprezintă Messi pentru noi, dar şi pentru ţara noastră. Mulţumim lui Dumnezeu, el nu este doar cel mai bun de pe teren, dar şi în afara lui. El este foarte bine, iar acest lucru ne motivează", a declarat fundaşul lui Inter Milano, care a evoluat sub formă de împrumut în sezonul trecut la Torino.

Messi a dat dovadă de semne de slăbiciune contra Islandei în deschiderea turneului, ratând un penalty.

"Noi suntem toţi alături de el. El ştie că poate conta pe sprijinul nostru mai mult ca niciodată. Suntem aici ca să-l ajutăm în fiecare moment şi, evident, vom fi lângă el, iar acest incident nu va schimba nimic", a spus, la rândul său, Paulo Dybala.

Selecţionata "Albiceleste" va întâlni Croaţia joi, de la ora 21:00, la Nizhny Novgorod. Presiunea este pe argentinieni, deoarece o înfrângere poate pune punct prematur ambiţiilor de calificare în optimile competiţiei.

După primele meciuri, Croaţia conduce Grupa D, cu 3 puncte, în urma victoriei cu 2-0 în faţa Nigeriei. Argentina şi Islanda au câte un punct, după egalul de sâmbătă (1-1).

Etichete: argentina , croatia , lionel messi , cupa mondiala 2018 , argentina cm 2018 , messi cm 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Starea președintelui iranian Raisi e „incertă” după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit. TV iraniană difuzează „rugăciuni”

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi „a aterizat forțat” duminică, informează presa iraniană preluată de Reuters. Căutări intense sunt în desfăşurare duminică seara în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul implicat într-un accident şi la bordul căruia se aflau preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, în timp ce starea acestora încă nu este cunoscută şi televiziunea de stat de la Teheran a difuzat rugăciuni, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Oficial Simona Halep, OUT! Fostul lider mondial a luat decizia

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular

Ce nebunie: cea mai titrată echipă din Europa vrea un jucător din SuperLigă! Prețul: 8.000.000 €

Foto Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Răzvan Lucescu, unic în istoria de 98 de ani a lui PAOK! Cui i-a dedicat titlul: ”Boss, e pentru tine”

OUT de la FCSB după eșecul cu Rapid! Gigi Becali: ”Poate găsește să se ducă undeva”. Alți doi jucători vor fi împrumutați

Video Gestul cu care Drăgușin a devenit favoritul fanilor lui Tottenham: ”Le-a arătat jucătorilor de la Spurs cum se face”

Dramatic! Echipa retrogradată s-a decis după al cincilea criteriu de departajare

Citeşte şi

Un șervețel tocmai a fost cumpărat cu 890.000 de euro! Toate cuvintele care apar pe el

Diferență uriașă! Cât câștigă pe an românii din SUA

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWRegizorul "Mad Max", adevărul despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom Hardy: "Doi actori foarte diferiți"

Surpriză uriașă în lotul României la EURO 2024! Ce atacant le-a luat fața lui Louis Munteanu și Florin Tănase citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fantastic ce a reușit Răzvan Lucescu, care e din nou campion în Grecia. Ultima etapă a fost dramatică citeşte ştirea pe ziare.com

Doliu în sportul din România! A murit un mare campion, Sorin Pop avea 56 de ani citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Lili Sandu, superbă în costum de baie, în vacanță în Abu Dhabi. Cele din două piese o pun în valoare cel mai bine

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lili Sandu, superbă în costum de baie, în vacanță în Abu Dhabi. Cele din două piese o pun în valoare cel mai bine

Digi World

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

Digi Animal World

Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian