Foto: Getty Images

Franţa - Belgia 1-0. Golul lui Umtiti trimite naționala lui Deschamps în finala Cupei Mondiale, după 12 ani

10.07.2018, 22:50
  • Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1

Franța - Belgia 1-0. Selecţionata Franţei s-a calificat în finala Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins reprezentativa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, la St. Petersburg, în prima semifinală a competiţiei. Franţa, campioană mondială în 1998, va juca a treia sa finală mondială graţie golului marcat de fundaşul Samuel Umtiti (51). 

Belgia, semifinalistă şi în 1986, a ratat din nou şansa de a juca pentru trofeu şi va lupta în finala mică. ''Diavolii roşii'' au avut o posesie mai bună şi au încercat să spargă blocada apărării franceze, dar au avut puţine şanse, iar atunci s-a opus Lloris. 

Prima ocazie a partidei a fost ratată de Hazard (15), care a trimis un şut la colţul lung, puţin pe lângă poartă. ''Les Bleus'' au replicat cu un şut fără preluare al lui Matuidi (18), din marginea careului, prins Courtois. 

Echipa lui Roberto Martinez a fost din nou aproape de gol în min. 19, când şutul lui Hazard a fost respins de Varane peste poartă. Lloris (21) a fost salvator la şutul din întoarcere al lui Alderweireld. 

Francezii au avut o suită de ocazii până la pauză, dar Giroud a reluat cu capul pe lângă, la centrarea lui Pavard (31), iar apoi nu a reuşit reluarea la centrarea lui Mbappe (34). Griezmann (33) a şutat peste poartă din afara careului, iar Courtois a fost providenţial la şutul lui Pavard (39), lansat în careu de Mbappe. 

În prelungirile primei reprize, Umtiti a gafat în propriul careu la centrarea lui De Bruyne (45+1), dar Lukaku nu a fost atent pentru a profita. 

''Les Bleus'' au început mai bine repriza a doua şi Giroud (51) a fost blocat de Kompany în careu. La cornerul care a urmat, executat de Griezmann, Umtiti a trimis la colţul scurt cu capul, balonul fiind deviat şi de Fellaini, iar Franţa era în avantaj. 

Belgienii au încercat din răsputeri să construiască faze la poarta lui Lloris, dar aşezarea Franţei a fost impecabilă, tot jucătorii lui Deschamps fiind cei mai periculoşi. 

După ce Moussa Dembele l-a blocat pe Giroud (56), De Bruyne (61) a ratat şutul din careu la o minge înaltă, Fellaini (65) a trimis pe lângă poartă, cu capul, mingea centrată de Mertens. Una din puţinele situaţii mari a fost şi şutul lui Witsel, din afara careului, respins de Lloris (81). Lukaku (89) a ratat întâlnirea cu mingea trimisă de De Bruyne, la ultima oportunitate a belgienilor. 

Pe contra, Franţa a fost aproape să marcheze şi golul al doilea, dar Courtois (90+3) a prins şutul lui Griezmann, iar apoi tot portarul lui Chelsea a respins mingea şutată de Tolisso (90+6). 

Franţa, care a dovedit că este echipa mai matură, se impusese de fiecare dată în confruntările de la turnee finale, 3-1 în 1938, 4-2 în finala mică în 1986, la Cupa Mondială, şi 5-0 la EURO 1984, ''cocoşii'' obţinând apoi trofeul continental. 

Selecţionata antrenată de spaniolul Roberto Martinez era neînvinsă de 23 de meciuri, ultimul eşec al belgienilor fiind produs de Ţara Galilor, în sferturile EURO 2016. Atacantul Romelu Lukaku avea 17 goluri şi 3 pase de gol în ultimele sale 13 apariţii în tricoul ''diavolilor roşii''. 

În finala de duminică, Franţa va înfrunta câştigătoarea dintre Croaţia şi Anglia, semifinală programată miercuri la Moscova (ora 21,00). 

LIVE TEXT

Min 90+7: FLUIER FINAL! Franța este prima finalistă a Cupei Mondiale din Rusia! Golul lui Umtiti a făcut diferența în partida de la St. Petersburg

Min 90+6: OCAZIE FRANȚA! Echipa lui Deschamps a fost aproape să închidă socotelile pe un contraatac, dar Courtois a scos șutul lui Tolisso din 10 metri

Min 90+4: Vertonghen îl faultează pe Mbappe și vede și el cartonașul galben

Min 90+3OCAZIE FRANȚA! Francezii recuperează o minge aproape de careul belgian, balonul ajunge la Griezmann, care șutează cu dreptul, dar Courtois reține

Min 90+3: Mbappe împiedică repunerea mingii în joc și este avertizat

Min 90: De la margine se arată 6 minute suplimentare

Min 87: Kante este primul jucător avertizat din echipa Franței

Min 86: A doua modificare în echipa Franței. Tolisso îi ia locul în teren lui Matuidi

Min 85: Prima schimbare și la francezi. Nzonzi intră în locul lui Giroud

Min 81: OCAZIE BELGIA! Witsel a trimis o torpilă de la 25 de metri, dar mingea a fost pe direcția lui Lloris care a boxat în fața mingea expediată puternic de mijlocașul "dracilor roșii"

# Aproape jumătate din golurile marcate la această Cupă Mondială au venit în urma unor faze fixe

Min 80: A doua schimbare la belgieni. Iese Fellaini și intră Carrasco

Min 71: Matuidi e faultat din spate de Alderweireld, care vede cartonașul galben

# Este prima dată după 1998 când trei fundași francezi înscriu pentru naționala Franței la Cupa Mondială

Min 65: OCAZIE BELGIA! Mertens a centrat perfect pentru Fellaini, care i-a luat fața lui Pogba și a trimis cu capul de la 10 metri. Balonul a trecut puțin pe lângă bara porții lui Lloris

Min 63: Eden Hazard oprește prin fault un contraatac al francezilor și este avertizat de centralul întâlnirii. Este primul cartonaș galben al acestei semifinale de Cupă Mondială

Min 60: Prima schimbare a partidei are loc în reprezentativa Belgiei. Mertens intră în locul lui Dembele

Min 56: OCAZIE FRANȚA! Mbappe a găzit o pasă extraordinară pentru Giroud, cu călcâiul, dar șutul din 8 metri al atacantului francez a fost blocat

# Francezul Giroud a jucat peste 7 ore la această Cupă Mondială și încă nu a reușit să trimită niciun șut pe poartă

Min 51: GOOOOO FRANȚA! GOOOL UMTITI! Urcat în careu la un corner, jucătorul Barcelonei s-a desprins din marcaj și l-a învins pe Courtois cu o lovitură de cap din 6 metri. Pasa decisivă i-a aparținut lui Griezmann

# Eden Hazard a reușit 6 driblinguri în prima repriză. Ceilalți 21 de fotbaliști prezenți pe teren au izbutit în total 8

Min 46: A început repriza secundă. Nicio modificare la pauză în cele două formații

# Statistica primei reprize

Min 45: Fluier de final al primei reprize. Primele 45 de minute se încheie cu o fază care putea fi periculoasă pentru poarta lui Lloris. Umtiti a dat pe lângă o minge centrată din flancul drept al ofensivei belgiene, dar mingea s-a lovit de Lukaku și a ieșit în aut de poartă

Min 39: OCAZIE FRANȚA! Mbappe a trimis o pasă pe culoar pentru Pavard, fundașul dreapta a ajuns în poziție de finalizare și a șutat către colțul lung însă Courtois a intervenit și a respins în corner. A fost cea mai mare ocazie a francezilor în această partidă

Min 34: OCAZIE FRANȚA! Plecat de la limita ofsaidului, Mbappe a centrat din prima pentru Giroud, dar atacantul francez a reluat slab dintr-o poziție ideală și scorul în prima semifinală de la CM 2018 rămâne în continuare egal, 0-0

Min 31: OCAZIE FRANȚA! Francezii au executat scurt o lovitură liberă, Pavard a primit balonul în partea dreaptă și a centrat. Giroud a reluat cu capul, dar n-a trimis pe spațiul porții lui Courtois

# La jumătatea primei reprize, belgienii au o posesie mai bună 58%

Min 22: OCAZIE BELGIA! Urcat în careu la un corner, Alderweireld a fost aproape să deschidă scorul. Mingea trimisă din întoarcere de fundașul belgian a fost scoasă cu un reflex excelent de Lloris 

# Este meciul 103 al lui Lloris la prima reprezentativă a Franței. Portarul lui Tottenham l-a depășit pe antrenorul Deschamps

Min 19: OCAZIE BELGIA! Hazard a câștigat un duel în colțul careului de 16 metri francez și a tras către vinclu, mingea a fost respinsă cu capul de Pavard peste transversală

Min 18: OCAZIE FRANȚA! Răspunsul francezilor poartă semnătura lui Matuidi. Mijlocașul a tras puternic de la 20 de metri. Balonul s-a dus însă pe direcția lui Courtois, care a reținut în doi timpi

Min 16: OCAZIE BELGIA! Decarul Eden Hazard are prima ocazie importantă de a deschide scorul. Belgienii au recuperat o minge aproape de careul francezilor, De Bruyne i-a pasat lui Hazard iar jucătorul lui Chelsea a încercat un șut la colțul lung. Mingea a trecut puțin pe lângă bara porții apărate de Lloris

# Antoine Griezmann a marcat 7 goluri în ultimele 6 meciuri eliminatorii jucate alături de naționala Franței la turneele finale

Min 10: Început prudent de partidă pentru ambele echipei. Importanța duelului își pune amprenta asupra jocului

# Belgia joacă doar pentru a doua oară în istorie o semifinală de Cupă Mondială. Prima dată s-a întâmplat în 1986 când "dracii roșii" au fost învinși de Argentina, echipa care a câștigat trofeul

Min 1: A început semifinala dintre Franța și Belgia

ECHIPELE DE START:

Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane,5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez - 6. Paul Pogba, 13. Ngolo Kante - 10. Kylian Mbappe, 7. Antoine Griezmann, 14. Blaise Matuidi - 9. Olivier Giroud
Selecţioner: Didier Deschamps
Rezerve: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 19. Djibril Sidibe, 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 22. Benjamin Mendy, 15. Steven Nzonzi, 8. Thomas Lemar, 12. Corentin Tolisso, 20. Florian Thauvin, 18. Nabil Fekir, 11. Ousmane Dembele. 

Belgia: 1. Thibaut Courtois - 2. Toby Alderweireld, 4. Vincent Kompany, 5. Jan Vertonghen - 22. Nacer Chadli, 19. Moussa Dembele, 8. Marouane Fellaini, 6. Axel Witsel, 7. Kevin De Bruyne - 9. Romelu Lukaku, 10. Eden Hazard (căpitan)
Selecţioner: Roberto Martinez. 
Rezerve: 12. Simon Mignolet, 13. Koen Casteels - 23. Leander Dendoncker, 20. Dedryck Boyata, 3. Thomas Vermaelen, 17. Youri Thielemans, 11. Yannick Carrasco, 16. Thorgan Hazard, 14. Dries Mertens, 18. Adnan Januzaj, 21. Michy Batshuayi. 

Arbitru: Andres Cunha; arbitri asistenţi: Nicolas Taran, Mauricio Espinosa (toţi din Uruguay); Arbitru de rezervă: Cesar Ramos (Mexic); Arbitru asistent de rezervă: Marvin Torrentera (Mexic) 
Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); Arbitri asistenţi video: Roberto Diaz (Spania), Mauro Vigliano (Argentina), Paolo Valeri (Italia) 


CM 2018 | Franţa - Belgia este prima semifinală de la Mondialul din Rusia (marţi, ora 21:00). Mulţi specialişti văd duelul drept adevărata finală, în condiţiile în care echipa calificată în ultimul act din această confruntare va pleca probabil cu prima şansă în disputa de duminică, de la Moscova. FIFA a făcut o analiză în paralel a punctelor forte avute de cele două formaţii.

Semifinalişti în 1986, belgienii visează la prima lor finală mondială. Pentru a ajunge în ultimul act, "dracii roşii" trebuie să treacă de Franţa, chiar selecţionata care i-a învins în finala mică din urmă cu 32 de ani. Ambele echipe au impresionat la actualul turneu final, astfel că puţini pot spune cu certitudine care dintre cele două echipe va fi finalista. Mai jos vă prezentăm marile atu-uri avute de naţionalele lui Didier Deschamps şi Roberto Martinez, în viziunea FIFA.

Franţa: Versatilitatea

Nu cu mult timp în urmă, Didier Deschamps a fost criticat pentru faptul că "Les Bleus" au o mie de feţe şi nicio identitate. În fapt, această aparentă carenţă s-a transformat într-un veritabil atu la Mondialul din Rusia. În grupe, Franţa a fost formaţie pragmatică, apoi contra Argentinei s-a transformat într-o formaţie extrem de spectaculoasă, pentru ca împotriva Uruguayului să fie extrem de solidă defensiv şi de o eficienţă maximă. Trei echipe diferite ale Franţei? Nu, aceeaşi, dar capabilă să interpreteze partituri diferite.

Franţa ştie cum să îşi adapteze stilul în funcţie de adversar, iar această abilitate este una extrem de rară în fotbalul actual. "Les Bleus" pot să joace 4-3-3 un meci, pentru ca în următorul să treacă la 4-2-3-1. Într-unul Deschamps poate să se folosească de statura şi detenta lui Giroud, pentru ca în altul să mizeze pe viteza lui Mbappe, care poate destabiliza orice apărare. Aşa cum am văzut în timpul acestui turneu final, nu există echipă slabe, chiar şi giganţi ca Spania sau Germania chinuindu-se încercând să îşi facă jocul lor obişnuit. Posesia nu asigură însă victoriile, dar opţiunile multiple da. Iar Franţa are din plin variante.

2 şuturi pe poartă a avut Franţa contra Uruguayului, echipa cu cea mai bună defensivă de la Mondial, ambele având acelaşi rezultat: mingea a poposit în plasa porţii lui Muslera


Belgia: spiritul de echipă

Belgienii au sosit în Rusia cu unul dintre cele mai bune loturi, însă cel mai mare succes e că au reuşit să stabilească nişte conexiuni excelente între marile vedete ale echipei. Acest lucru poate să pară banal, dar e de o importanţă capitală, în condiţiile în care în trecut nu a fost mereu aşa. Forţa grupului şi bucuria de a juca împreună s-au văzut în două momente cheie: când au fost conduşi de Japonia cu 2-0 şi apoi în sferturi, cu Brazilia.

Trioul magic Eden Hazard, Kevin de Bruyne şi Romelu Lukaku a ieşit la rampă de fiecare dată a fost nevoie de el. Dar, dincolo de ei, Belgia joacă precum o echipă, lucru relevat şi de faptul că nu mai puţin de 9 marcatori diferiţi şi-au trecut numele pe tabela de marcaj la turneul final. Fiecare îşi joacă partea lui, spre binele echipei.

Roberto Martinez este omul potrivit la locul potrivit, el fiind arhitectul din spatele jocului şi al spiritului de echipă. El i-a făcut pe jucători să înţeleagă că doar uniţi pot învinge. I-a învăţat să facă sacrificii pentru binele naţionalei şi să îşi accepte chiar şi statulul de rezervă. Dar când intră pe teren, chiar şi jucătorii de pe bancă sunt gata de orice pentru obiectivul final al formaţiei. Toţi trag în aceeaşi direcţie.

  • Dacă în trecut Hazard şi De Bruyne păreau a fi pe cont propriu în naţională, fiecare dorind să îşi justifice statutul de mare star, în Rusia cei doi au conclucrat de multe ori perfect. Cu doi fotbalişti atât de creativi gata să se pună în slujba echipei, Belgia a reuşit să îşi creeze foarte multe ocazii în Rusia.

10 driblinguri complete a avut Hazard contra Braziliei, în sferturi, mai mult decât toată echipa Selecao.

Echipele probabile (Belgia nu va putea conta pe Meunier, suspendat, în timp ce la francezi revine Matuidi, după absenţa din sfertul cu Uruguay):

Franţa 4-2-3-1

Lloris - Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez - Pogba, Kante - Mbappe, Griezmann, Matuidi - Giroud

Belgia 3-4-3

Courtois - Alderweireld, Kompany, Vertonghen - Chadli, Fellaini, Witsel, Dembele - De Bruyne, Lukaku, Hazard

Etichete: franta , cm 2018 , semifinale cm , franta belgia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei

Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată de iubitul ei, în timp ce întrețineau relații intime.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Reacția "Împăratului" Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu l-a bătut a 3-a oară la rând: "Trebuie s-o spun!"

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut ipostaza cu ”pătrățelele” fotbaliștilor de la Corvinul și a reacționat: ”Vrei să-ți spun ceva?”

Video Victorie istorică! Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul la penalty-uri

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: "La gunoi!"

Ce au scris francezii, după ce Simona Halep a abandonat în primul tur de la Trophee Clarins

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Surpriză! Jucătorul de la FCSB văzut în lotul României la EURO 2024

Video Exclusiv Helmut Duckadam a aflat ce antrenor aduce Rapidul și a făcut gluma serii

Allegri, OUT! Juventus și-a ales viitorul antrenor

45.000.000€ pentru "Messi al Turciei"! Real Madrid s-a decis pe loc

Citeşte şi

Luis Enrique a anunțat ”revoluția”, după plecarea lui Mbappe: ”Va fi foarte greu să joci pentru PSG”

Un titular de la Real Madrid a primit o veste la care nu s-a așteptat, după ce ”Galacticii” au ajuns în finala UCL

PEROZO femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Adrian Mititelu a început revoluția la FC U Craiova: a semnat cu 5 fotbaliști! Detalii secrete din Bănie citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: Sabalenka promite "răzbunare" în fața lui Swiatek. "Cu ajutorul vostru, o să o înving" citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”