Titlurile din presa britanică după eșecul Angliei din semifinalele Mondialului. De la "Ne-ați făcut mândri" la "O nouă dezamăgire"

12.07.2018, 00:15
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

CM 2018 | Croația este a doua echipă calificată în finala Campionatului Mondial din Rusia după ce a învins selecționata Angliei, scor 2-1. Golurile croaților au fost marcate de Perisic ('68) și de Mandzukic ('109), respectiv Trippier ('5), care a transformat superb o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri.

Este pentru prima dată când Croația va juca o finală la Mondial. Croații au mai jucat o semifinală, la ediția din 1998, când au fost eliminați chiar de Franța, scor 1-2, cu care se va reîntâlni de această dată în marea finală.

Anglia, campioană în 1966, a jucat a treia sa semifinală, dar nu a reuşit să joace cu trofeul pe masă, cum s-a întâmplat şi în 1990.

"Ne-ați făcut mândri! Anglia părăsește Cupa Mondială, după victoria Croației care aduce tristețe asupra unei întregi națiuni”, notează celebrul tabloid The Sun.

În aceeași notă a titrat și Daily Mail: "Am ieșit din Cupa Mondială în semifinale, după ce golul lui Kieran Trippier a făcut milioane de fani să viseze", în timp ce pe BBC a apărut în prim-plan: „O nouă dezamăgire, Anglia pierde în semifinalele Cupei Mondiale”.

  

Francezii de L'Equipe au notat: "Amintiri bune din 1998", în vreme ce  La Derniere Heure scrie "Croația bate Anglia după mai mult timp și se alătură Franței în finala Cupei Mondiale".

Anglia va juca finala mică, sâmbătă, contra Belgiei şi se poate consola cu medaliile de bronz, având practic asigurat şi titlul de golgheter, prin Harry Kane, care are şase goluri. Croaţia a ajuns la zece meciuri consecutive cu gol marcat la Cupa Mondială. Anglia a marcat 9 din cele 12 goluri ale sale la CM 2018 din faze fixe. Croaţia e neînvinsă de şase partide la Cupa Mondială (record)

Etichete: anglia , presa , croatia , cm 2018 , semifinala , titluri , croatia anglia 2-1


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Lovitura primită de Petrolul Ploiești

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

Arbitrul ”mitraliat” de Gigi Becali, lăudat ”la scenă deschisă” în Croația

Punct final al Cupei Mondiale 2018. Franța e noua campioană. Toate rezultatele și statisticile

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă